Baschetbalistele de la CSM au revenit din vacanţă
După o vacanţă de vară prelungită baschetbalistele de la CSM au revenit pe parchet, odată cu primul antrenament, programt joi.
Într-o formulă nouă, atât ca staff tehnic cât şi ca lot de jucătoare, sătmărencele sunt decise să facă o figură frumoasă în noul sezon competiţional .
Peter Eles, noul antrenor al echipei de pe Someş, este de părere că echipa poate să facă faţă campionatului chiar dacă bugetul este mai mic.
„ Vă spun în premieră că la un moment dat mă bătea gândul să renunţ la baschet şi să mă ocup de cu totul altceva, însă după ce am revenit la Satu Mare şi am văzut că echipa este într-o stare nu tocmai bună m-am gândit că aş putea da o mână de ajutor. Faţă de sezonul trecut echipa a suferit serioase remanieri însă sunt convins că putem face faţă şi aşa. Obiectivul este acela de a ajunge în playoff dar mai departe trebuie să fim realişti, deoarece banii de care dispunem nu ne permit decât două jucătoare străine, jucătoare care până la urmă trebuie să recunoaştem fac diferenţa în campionatul nostru. Vor urma 10 zile de pregătire fizică după care pe data de 21septembrie am programat un meci amical cu U Cluj iar pe 24 septembrie vom juca prima partidă oficială din acest sezon, meciul din Cupa României cu Nova Vita Târgu Mureş.” ne-a declarat antrenorul sătmărean.
Reamintim că dintre jucătoarele care au evoluat sezonul trecut sub culorile formaţiei sătmărene, doar patru dintre acestea au rămas în continuare la echipă, este vorba de Andreea Orosz, Monica Ivan, Anita Nagy şi Diana Moldoveanu. Noile achiziţii ale echipei sunt, Eniko Laza şi Bianca Voica de la CSU Alba Iulia, Cristiana Cutaş de la ICIM Arad, iar de la CSU Oradea, Mihaela Adi. Au mai fost aduse două jucătoare de origine americană, Kourtney Jones şi Tabytha Wampler, ultima evoluând în trecut la Sfântu Gheorghe. Totodată, din lot vor face parte trei tinere, Andra Neşte, Valentina Bolba şi Teodora Vasile. Din cele 13 jucătoare, şapte sunt născute în Satu Mare.