Baschet / Universitatea Alba Iulia a câştigat primul trofeu european

Baschetbalistele de la CS Universitatea Alba Iulia au profitat din plin de avantajul terenului propriu şi au cucerit primul trofeu din istoria clubului, Liga Europei Centrale

Baschetbalistele de la CS Universitatea Alba Iulia au câştigat cu scorul de 69-59 finala Ligii Europei Centrale, disputată în compania formaţiei ICIM Arad, campioana en-titre a României şi deţinătoarea cupei puse în joc, şi au intrat în posesia trofeului. Acesta este primul trofeu european cucerit de Universitatea Alba Iulia în istoria clubului.

Finala a fost găzduită, duminică seara, de Sala Sporturilor “1 Decembrie” din Alba Iulia, iar gazdele eu reuşit să profite din plin de acest avantaj fiind în permanenţă la conducere pe tabela de marcaj chiar dacă meciul a fost extrem de echilibrat. După primele două sferturi Universitatea avea patru puncte avantaj (40-36).

Formaţia din Arad, deţinătoarea trofeului, a revenit puternic în joc în sfertul al treilea în care a reuşit să preia conducerea pe tabelă, scor 57-52 însă, gazdele au dominat finalul partidei, iar aruncările de trei puncte ale lui Cadjo şi Brown au făcut diferenţa, Universitatea Alba Iulia impunându-se în final la 10 puncte diferenţă, scor 69-59.

Tiffani Brown 17 puncte, 2 recuperări şi 4 pase decisive, Sasa Cadjo 17 puncte, 2 recuperări şi 2 pase decisive şi Chastity Reed 14 puncte, 3 recuperări, 5 pase decisive, au fost cele mai importante jucătoare al echipei din Alba Iulia. De la campioana României s-au remarcat Donica Cosby cu 17 puncte marcate şi 3 pase decisive şi Laura Broomfield autoare a 15 puncte, 10 recuperări şi 2 pase decisive.

Tot la Alba Iulia s-a disputat şi finala mică a competiţiei, la capătul căreia Flying Foxes Viena a învins formaţia slovacă Piestanske Cajky, cu scorul de 74-61.

Distribuie:

Postaţi un comentariu