Baschet / ”U” Mobitelco încă ”se caută”
Echipa masculină de baschet ”U” BT Mobitelco stă bine în clasamentul Ligii Naționale de Bacschet Masculin (LNBM), locul 4 și cele șase victorii din nouă meciuri disputate le-au adus elevilor lui Dorin Pintea 15 puncte, două mai puține decât liderul la zi, CSU Ploiești. O victorie în partida programată luni, de la ora 18.45, în compania celor de la BC Timișoara i-ar putea propulsa pe clujeni în urma prahovenilor, la egalitate de puncte cu aceștia.
Încă nu au constanță
Dacă poziția din clasament și punctele acumulate arată că ”U” Mobitelco este una dintre echipele care cu siguranță vor merge în play-off, jocul clujenilor arată, de multe ori, că încă nu s-au ”sudat” relațiile dintre jucători. Dacă în partidele cu Gaz Metan Mediaș și SCMU Craiova totul a funcționat perfect, jocuri precum cele cu CSU Sibiu sau SCM Pitești au arătat carențele grupării din Cluj, lucru sesizat și de președintele Mircea Cristescu.
„E suficient să mă refer doar la meciul de la Pitești unde gazdele au avut de două ori mai multe recuperări decât noi, ceea ce înseamnă că au avut de două ori mai multe posesii. Uneori am senzația că anumiți jucători visează în teren”, și-a criticat oficialul clujean jucătorii.
Înaintea confruntării din această seară bănățenii au acumulat patru victorii și au tot atâtea înfrângeri, iar în clasament sunt pe locul zece, cu 12 puncte. Meciul dintre ”U” Mobitelco și BC Timișoara va fi găzduit de Sala Sporturilor ”Horia Demian”.