Baschet/ Oficialii de la Nova Vita Târgu Mureş transformă Cupa României într-un fel de Hopa Mitică

Florin Mureşan - "Din câte ştiu eu Cupa României este o competiţie serioasă de care trebuie să ai respect"

CSM Satu Mare urma să joace cu Nova Vita Târgu Mureş, în primul tur al Cupei României, pe data de 24 septembrie, însă clubul mureşan a trimis atunci o înştiinţare către Comisia de Competiţii a FRB cum că echipa doreşte să se retragă din această competiţie.

Doru Borşan, preşedintele lui Nova Vita, motiva această hotărâre prin faptul că fetele nu erau pregătite pentru un meci oficial.

„Vă spun sincer, singurul motiv pentru care am decis să ne retragem este faptul că nu suntem pregătite. Am avut două meciuri de pregătire în care am evoluat foarte bine şi am decis că mai avem nevoie de două trei săptămâni până ne omogenizăm. Nu văd nici o diferenţă din a ne retrage din Cupa României şi a pierde la o diferenţă mare.” declara oficialul clubului mureşan înaintea meciului de la Satu Mare.

Ei bine acelaşi oficial s-a răzgândit peste noapte şi a revenit asupra deciziei de retragere, iar Federaţia Română de Baschet o acceptă.

“Până la urmă am decis să jucăm meciurile cu CSM Satu Mare. Noi nu suntem aşa de pregătite, avem nevoie de ceva timp ca să ne omogenizăm şi am discutat şi cu antrenorul care mi-a spus că ar fi utile acele jocuri şi uite aşa am revenit asupra deciziei. Am vorbit cu cei de la federaţie, iar echipa din Satu Mare va decide când se va juca, când le convine şi lor. Cel mai probabil meciurile vor avea loc pe la mijlocul lui noiembrie” îşi motivează decizia oficialul mureşan, la totalbaschet.ro

În replică preşedintele CSM Satu Mare, Florin Mureşan, nici nu vrea să audă de reprogramarea meciului.

”Din câte ştiu eu Cupa României este o competiţie serioasă de care trebuie să ai respect. Nu poţi să te joci de-a Hopa Mitică cu ea în funcţie de toanele pe care le au unii preşedinţi de club. Vom convoca Biroul Director al clubului care să decidă asupra acestei probleme, însă eu din start mă opun de a mai juca meciul. Noi ne-am făcut deja alt program competiţional şi o rejucare ne-ar da serios peste cap toate planurile.“ ne-a declarat Mureşan.

Nici antrenorul Peter Eles nu agrează rejucarea meciului mai ales că cei de la FRB au trimis un act oficial vis a vis de retragerea celor de la Târgu Mureş din Cupa României.

”Eu nu comentez deciziile celor de la Federaţie însă mi se pare hilar să revi de la o decizie oficială.Dacă vom fi obligaţi să jucăm o vom face, fără probleme, însă nu mi se pare deloc ok să arunci Cupa României în derizoriu” ne-a declarat Eles.

În altă ordine de idei CSM Satu Mare urmează să joace un meci de pregătire, mâine de la ora 18.30 (ora României), cu MTK Budapesta, echipă de primă Ligă din Ungaria.

 

 

Distribuie:

Postaţi un comentariu