Baschet / CSU Alba Iulia debutează în cupele europene

Baschetbalistele de la CS Universitatea Alba Iulia debutează, miercuri, în cupele europene

Echipa de baschet feminin CSU Alba Iulia debutează miercuri în cupele europene, în Liga Europei Centrale, în compania formaţiei Piestanske Cajky, ocupanta locului 4 în ultima ediţie a campionatului din Slovacia. Preşedintele Consiliului de Administraţie al CS Universitatea Alba Iulia, Bogdan Duma, a declarat că obiectivul echipei sale în acest sezon al cupelor europene, este să se acomodeze cu acest gen de competiţii.

“Suntem la primul sezon în cupele europene, o premieră atât pentru noi, cât şi pentru Alba Iulia. E bine că suntem aici şi mă aştept să facem o figură frumoasă, dar în primul rând vreau ca fetele să se obişnuiască cu astfel de partide pentru că ne dorim că prezenţa din acest an să nu fie una meteorică, iar în sezonele următoare să fim o prezenţă constantă în cupele europene”, a declarat preşedintele CA al CSU Alba Iulia, Bogdan Duma.

Meciul cu Piestanske Cajky este programat de la ora 18.00, în Sala de Sport a Universităţii “1 Decembrie 1918”.

Distribuie:

Postaţi un comentariu