BASCHET/ CSM Satu Mare şi-a prezentat noul lot
Peter Eles, antrenorul echipei de baschet feminin a oraşului Satu Mare, a prezentat vineri, 30 august, într-o conferinţă de presă, noua componenţă a formaţiei sale.
Dintre jucătoarele care au evoluat sezonul trecut sub culorile formaţiei sătmărene, doar patru dintre acestea au rămas în continuare la echipă. Noul antrenor a anunţat că în lotul sătmărean au rămas Andreea Orosz, Monica Ivan, Anita Nagy şi Diana Moldoveanu.
De asemenea, Eles, a prezentat şi noile achiziţii ale echipei. De la CSU Alba Iulia au fost aduse Eniko Lazăr şi Bianca Voica, de la ICIM Arad Cristiana Cutaş, iar de la Oradea, Mihaela Adi. Au mai fost aduse două jucătoare de origine americană, Kourtney Jones şi Tabytha Wampler, ultima evoluând în trecut la Sfântu Gheorghe. Totodată, din lot vor face parte trei tinere, Andra Neşte, Valentina Bolba şi Teodora Vasile. Din cele 13 jucătoare, şapte sunt născute în Satu Mare.
„Este un lot modificat radical. Mi-am dat seama când am văzut bugetul că trebuie să facem modificări. Am încercat să menţinem vechile jucătoare dar la cele străine n-am avut nicio şansă. În Cupa României vreau să câştig fiecare meci, dacă nu acum, poate peste doi ani, obiectivul meu e să câştig campionatul”, a declarat Peter Eles.
După ce trei ani la rând CSM Satu Mare a obţinut locurile doi şi trei în campionatul naţional, acum îşi propune să fie între primele opt echipe deoarece bugetul echipei a fost redus la mai mult de jumătate decât era anul trecut.