Baschet / CSM Oradea a pierdut dramatic în Ungaria

Baschetbaliştii de la CS Municipal Oradea au pierdut la limită, scor 77-78, meciul de debut, disputat în deplasare, din actuala ediţie a FIBA EuroChallenge Cup, în faţa formaţiei Atomeromu Paks. Ardelenii au început jocul foarte bine şi după primele 10 minute aveau deja avantaj de 4 puncte pe tabela de marcaj (14-18), iar în minutul 11 scorul era de 20-14 în favoarea orădenilor.

A urmat revenirea gazdelor care au pus stăpânire pe meci şi au reuşit cea mai mare diferenţă de scor în minutul 29 când tabela indica 59-51. Aceasta a fost de altfel şi cea mai mare diferenţă în favoarea gazdelor de la Paks. Ultimul sfert a fost dominat de CSM însă, maghiarii au ştiut să gestioneze perfect finalul partidei şi s-au impus la un singur punct diferenţă.

Radovan Markovic cu 14 puncte marcate şi 4 recuperări şi Daniel Dillon (13 puncte şi 4 recuperări) au fost cei mai importanţi jucători ai lui Cristian Achim. Următorul joc al orădenilor va avea loc în data de 12 noiembrie, în Arena ”Antonio Alexe”, cu Krasnie Krîlia Samara.

Distribuie:

Postaţi un comentariu