Baschet/ BCM Pitești și Farul Constanța vs CSM Oradea 118-175
Baschetbaliștii de la CSM Oradea au trecut pe rând de formațiile BCM Pitești și BC Farul Constanța, într-un interval de 16 ore de la o partidă la cealaltă, meciurile contând pentru rundele cu numărul VI, respectiv XI, din cadrul Ligii Naționale de Baschet Masculin.
Partida de la Pitești s-a disputat joi, 31 octombrie, în Sala Trivale, acolo unde bihorenii au trecut cu 80-65, într-un meci în care, la pauza mare, amfitrionii aveau un avantaj de zece puncte. În cele din urmă, jucătorii CSM-ului au revenit în repriza secundă, impunându-se clar în sferturile trei și patru, 26-13, respectiv 19-7, iar implicit adjudecându-și și rezultatul final, scor 65-80.
Diferența de 15 puncte înregistrată la finalul disputei pe tabela de marcaj s-a datorat în mare parte pe mâna celor 21 de puncte marcate de revervele roș-albaștrilor, față de doar cinci puncte, atât cât au înscris jucătorii veniți de pe banca argeșenilor.
Punctele victoriei orădene au fost marcate de Nicoară 18, Subotic 14, Denison 11, Dillon 10, Comagic 9, Markovic 8, Franklin 6, respectiv Țibârnă 4. De cealaltă parte, din tabăra gazdelor, Tutt, Krapic și Ulmer au marcat câte 14 puncte de fiecare, fiind urmați de Barro 11, Barac 7 și Orbeanu 5.
„În primele două sferturi Piteștiul a marcat aproape tot de la trei puncte. Este o problemă cu care noi ne-am confruntat și la meciul anterior, cu Mediaș. În plus, am fost dominați copios la recuperare, întrucât și statistic au avut un număr dublu de recuperări în primele 20 de minute de joc”, a spus Cristian Achim la finalul partidei cu Pitești pentru csmoradea.ro.
Întâlnirea cu lanterna roșie a campionatului, BC Farul Constanța, programată inițial pentru data de 7 decembrie s-a jucat în devans, vineri, 1 noiembrie, cu începere de la ora 12.00 în Arena de Baschet din Capitală. Baschetbaliștii pregătiți de Cristi Achim au trecut de constănțeni cu un neverosimil 95-53, la capătul unui joc în care și-au adjudecat rând pe rând toate cele patru sferturi (21-10, 25-10, 22-14, 27-19).
Identic ca și în meciul disputat împotriva piteștenilor și contra Farului un cuvânt greu de spus au avut oamenii veniți de pe banca echipei din Oradea. Astfel, față de cele șapte puncte marcate de rezervele gazdelor, banca Oradei a marcat nu mai puțin de 46. Un amănunt extrem de interesant s-a putut constata la duelul dintre titulari, acolo unde „primul cinci” al Farului a marcat 46 de puncte, în timp ce titularii oaspeților 49.
De asemenea, toți cei 12 jucători din lotul grupării de pe Criș, înscriși pe foaia de joc, au izbutit să pună cel puțin două puncte pe tabelă. Astfel, Comagic a terminat partida cu 14 puncte, fiind urmat de Popescu 13, Nicoară 12, Denison 10, Pașca 9, Țibârnă 8, Dillon 8, Pop 7, Markovic 4, Hora 4, Franklin 4, respectiv Subotic 2. De cealaltă parte, cei mai buni oameni din tabăra Farului au fost Păun autor a 19 puncte și 7 recuperări, respectiv Cezar Stănescu cu 18 puncte puse pe tabela de marcaj.
În urma acestor victorii, fruntașa campionatului se distanțează de urmăritoare, acumulând 13 puncte cu un bilanț de șase victorii și o singură înfrângere, având cu un meci mai mult jucat decât Pitești și Constanța, respectiv două față de restul echipelor. Argeșenii au urcat pe trei, cu nouă puncte, în timp ce formația de la malul Mării Negre este ultima cu șase înfrângeri din tot atâtea posibile.
În runda cu numărul șapte, roș-albaștrii vor juca din nou în deplasare, la Timișoara, pentru disputa cu Baschet Club din localitate. BCM Pitești va avea deplasare grea, în fieful Energiei Rovinari. De cealaltă parte, constănțenii mai au de disputat meciul din etapa a șasea cu BC Timișoara, care se va juca în 2 noiembrie în Capitală, iar în următoarea rundă vor juca pe terenul campioanei de la CSU Asesoft Ploiești.