Balonul de Aur a ajuns la Satu Mare!
Cel mai râvnit trofeu pentru orice fotbalist de pe mapamond a ajuns şi în oraşul de pe Someş. Din păcate pentru fotbalul românesc, nici Dobrin, Hagi sau Mutu nu au intrat în posesia lui, iubitorii fotbalului sătmărean având posibiliatea să-l vadă expus la Colegiul Național Kolcsey, odată cu deschiderea expoziției în onoarea lui Albert Florian, singurul fotbalist maghiar care a cucerit acest preţios trofeu în 1967.
Expoziţia va fi deschisă publicului timp de două săptămâni şi face parte din cadrul manifestărilor cultural –sportive Partium. Organizarea acestei expoziții a fost inițiată de Episcopul de Szeged, Kiss-Rigó László. Printre colaboratori se află și copiii recent decedatului Albert Flórián, anume Magdolna și Flórián, care au participat la selectarea și compilarea documentelor.
După cum mărturisește Magdolna, fiica lui Albert Flórián, s-a încercat selectarea unui material sugestiv care să prezinte, din copilărie până la moarte, viața singurului deținător maghiar al Balonului de Aur cu ajutorul fotografiilor, înregistrărilor audio și video, monedelor, cupelor, onorurilor de stat și chiar ale unor obiecte personale speciale, ca de exemplu treningul purtat ca membru al selecționatei lumii sau ultima sa pereche de ghete de fotbal.
Expoziția este axată, firește, pe succesele sportive ale „legendei”, dar este urmărită și conturarea imaginii sale particulare ca soț, tată, bunic, prieten. În acest scop expoziția cuprinde obiecte expuse în premieră cum ar fi carnetul de elev, verigheta sau ceasul lui de mână.
[stextbox id=”custom” caption=”Albert Flórián a jucat doar la Ferenczvaros Budapesta”]Albert Flórián, unicul fotbalist maghiar care a obţinut trofeul Balonul de Aur s-a născut în 15 septembrie 1941 la Hercengszanto. Era supranumit “Împăratul” şi alintat “Flori”. Este considerat unul dintre cei mai buni jucători din lume din a doua parte a anilor ’50, fiind apreciat pentru eleganţa şi rafinamentul jocului.A devenit cunoscut încă de tânăr pentru că avea un dribling senzaţional şi nişte şuturi năprasnice. Pe tot parcursul carierei sale de sportiv, din 1952 până în 1964, a fost jucătorul clubului Ferenczvaros. Pentru echipa budapestană a evoluat de 537 de ori marcând 383 de goluri. A fost golgheterul campionatului Ungariei de trei ori, de patru ori a câştigat campionatul Ungariei şi o dată Cupa Ungariei. În 1965 a câştigat Cupa Oraşelor Târguri ( Cupa UEFA) după ce Fradi s-a impus cu 1-0 în faţa lui Juventus Torino. În anul 1967 a obţinut „Balonul de Aur” . După încheierea carierei de fotbalist, în 1974, a lucrat pentru echipa lui de suflet Ferenczvaros, în conducerea secţiei de fotbal. În semn de recunoştinţă în 21 decembrie stadionul de pe strada Üllõi a fost denumit Stadionul “Albert Flórián”.”Împăratul a trecut în nefiinţă în 31 octombrie 2011.[/stextbox]
[nggallery id=92]