Automobilism / David Tarţa, bronz la debut

David Tarța nu a avut emoții la prima participare la un Campionat Național de automobilism

Zilele trecute a avut loc la Sibiu, ultima etapă a Campionatului Naţional de Slalom Paralel, care a stabilit şi ierarhia finală a piloţilor, la toate clasele din competiţie: Juniori, 2 (1400 – 1600 cmc) şi 3 (1600 – 2000 cmc), respective clasamentul la Open. La această ultimă rundă, clasa cu cei mai mulţi concurenţi a fost cea a juniorilor, acolo unde Maramureşul a fost reprezentat de tânărului pilot de doar 11 ani, David Tarţa.

Băimăreanul a fost extrem de pragmatic şi, având în vedere lupta directă cu George Bunea, a aplicat o tactică de aşteptare, care s-a dovedit deosebit de fructuoasă, mai ales că în cea de a treia manşă i-a cedat suspensia pe faţă. În urma acestei etape, băimăreanul a reuşit să cucerească bronzul, la prima sa participare la această competiţie naţională, totalizând 64 de puncte.

De asemenea, în clasamentul Open, David s-a clasat pe un onorabil loc 12. „A fost un campionat cu multe emoţii, cu multă muncă, dar şi cu rezultate pe măsură. Suntem fericiţi pentru că ne-am îmbogăţit cu mulţi prieteni şi multă experienţă, dar şi cu o şcoală de pilotaj oferită de Napoca Rally Team”, a declarat tatăl pilotului băimărean, Ioan Tarţa.

Distribuie:

Postaţi un comentariu