Analiză / Cadu, la 9 meciuri de un record istoric la CFR

Ricardo Manuel Ferreira Sousa „Cadu”, fotbalistul străin cu cele mai multe meciuri din Liga 1, omul-record al celor de la CFR Cluj / Foto: Dan Bodea

Dacă va juca şi în retur la CFR Cluj, Cadu va bate recordul prezenţelor în Liga 1 la echipa din Gruia, record deţinut de aproape 40 de ani de Marius Bretan. În ciuda zvonurilor care-l dădeau ca şi plecat din campionatul României, portughezul Ricardo Cadu are toate şansele ca în primăvara acestui an să doboare un record vechi de 38 de ani la CFR Cluj: acela al prezenţelor în prima ligă la echipa „feroviară”, performanță deţinută de Marius Bretan, care a bifat 199 de meciuri ca jucător la CFR, în perioada 1969-1976.

Deşi se părea că recordul lui Marius Bretan va fi măcar atins, dacă nu bătut de Cristian Panin, acesta s-a oprit la borna 192 de meciuri în prima ligă pentru CFR (n.r.- arădeanul mai are 25 de meciuri pentru UTA în Liga 1), Panin retrăgându-se din activitatea competiţională în vara anului trecut, când a şi fost cooptat în staff-ul administrativ al clubului din Gruia.

Venit în vara anului 2006 în România, Cadu a adunat în cele 8 sezoane petrecute în tricoul vişiniu, 191 de meciuri pentru CFR în prima ligă, răstimp în care a marcat 27 de goluri. În cazul în care va juca în toate meciurile de acum încolo,   Ricardo Cadu va bifa 200 de prezenţe la CFR în etapa a 28-a (n.r.-meci programat acasă cu Ceahlăul Piatra Neamţ). Cum însă Cadu e un vechi client abonat la cartonaşe galbene şi roşii (numai în Liga 1 a contabilizat portughezul 59 „galbene” şi 7 „rosii” din 2006 încoace), e posibil ca acest record să fie atins, totuşi, până la finele actualului sezon. Desigur, dacă nu apare între timp vreun eveniment neprevăzut.

Cifrele lui Cadu la CFR Cluj
8 sezoane (inclusiv acesta în desfăşurare)
8 trofee câştigate (7 efectiv, a lipsit în finala Cupei României, CFR – Poli AEK Timişoara 3-0, din 13 iunie 2009, de la Tg. Jiu)
191 meciuri şi 27 goluri (19 din penalty) în Liga 1
16 meciuri în Cupa României
3 finale şi un gol în Supercupa României
32 meciuri şi 2 goluri (dar şi 2 autogoluri) în cupele europene
59 de cartonase galbene şi 7 cartonaşe roşii primite în Liga 1

Distribuie:

Nu există Comentarii

Postaţi un comentariu