Academia de Handbal Minaur s-a mutat la Preșov

Cinci echipe de juniori de la Academia de handbal Minaur Baia Mare vor participa la un puternic turneu internațional

Academia de Handbal Minaur Baia Mare şi-a mutat sediul în Slovacia la Preșov, pentru patru zile, atât cât durează Sarius Cup 2013, cel mai puternic turneu internaţional pentru juniori, din Europa de Est. La competiţia din acest an participă 89 de echipe de pe Bătrânul Continent. Începând de ieri și până sâmbătă, delegaţia băimăreană, format din 70 de persoane (5 echipe şi 5 oficiali), are de apărat titlul cucerit în ultimii 2 ani la categoria U17, dar va avea de înfruntat echipe ale unor cluburi de top, printre care Tatran Preșov, Krasnodar, RK Rastimo Novi Sad şi SKP Bratislava.

 

Acesta este al cincilea an consecutiv în care Academia de Handbal Minaur participă la tradiţionala competiţie, International Youth Summer Handball Tournament, de la Preșov, întorcandu-se de trei ori cu trofeul destinat formației câştigătoare, în 2009, 2011 şi 2012. La ediția de anul trecut, maramureșenii au disputat 28 de jocuri, toate cele patru echipe calificându-se atunci în semifinalele competiţiei, iar la U17 băimărenii au adus acasă definitiv trofeul Sarius Cup, trofeu câştigat pentru a treia oară de o echipă a Academiei Minaur. Alexandru Bologa a fost desemnat anul trecut cel mai bun jucător al turneului destinat juniorilor sub 17 ani, el fiind inclus şi în echipa ideală – cel mai bun inter stânga, alături de Mircea Ciocotişan – cel mai bun centru.

 

Cele cinci echipe de la Minaur care vor fi prezente la Preșov, se vor alinia la startul întrecerilor categoriilor U17, cu două formații şi câte una la U15, U13 şi U12, iar obiectivul este câştigarea unui trofeu. O altă grupare băimăreană care participă la acest important turneu este HCM Baia Mare, cu echipa feminină U15, antrenată de Sorin Rădulescu. Celelalte grupări care vor reprezenta România în competiţia de la Preșov sunt: Olimpic Tâtgu Mureş (feminin U13 şi masculin U13), CS Unirea Valea lui Mihai (feminin U14), Şcoala Ioan Vlăduţiu Luduş, LPS Vaslui (masculin U12) şi Club Sportiv Şcolar Sighişoara (masculin U15).

Distribuie:

Postaţi un comentariu