Judokanul Sereș a riscat şi a pierdut

Cristian Sereş, deşi accidentat, a reuşit să facă un concurs satisfăcător

Cristian Sereş,  singurul judoka sătmărean prezent pe tabloul Cupei Europei adresată sportivilor sub 21 de ani, a fost la un pas de o gravă accidentare. În cadrul competiţiei de la Paks (Ungaria), Sereş a intrat în concurs accidentat şi a fost eliminat de reprezentantul Italiei, Carmine Di Loreto.

Până să cedeze în faţa sportivului italian, sătmăreanul a trecut de primele două tururi, însă, o accidentare mai veche a recidivat şi l-a forţat pe acesta să abordeze mult mai prudent confruntarea din faza superioară a întrecerii. Carmine Di Loreto s-a impus, ulterior, şi în finala categoriei 60 de kilograme.

Cristian Sereş este unul dintre cei mai promiţători judokani din România şi are în palmares un titlu de campion national, cucerit în 2009, un titlu de vicecampion naţional (2011), trei medalii de aur la Balcaniade şi numeroase trofee cucerite în concursuri internaţionale. La turneul din Ungaria, desfăşurat la sfârşitul săptămânii trecute, România a fost reprezentată de un număr de 12 sportivi, reuşind să cucerească trei medalii, una de aur şi un bronz la feminin, respectiv o medalie de bronz în întrecerile băieţilor.

Distribuie:

Postaţi un comentariu