A câştigat Clujul

Când un bătrân „se duce”, un copil se naşte – este un ciclu al vieţii pământeşti de când e lumea. Asta am înţeles şi eu după ultimul derby dintre „U” şi CFR. De o parte au fost „Şepcile roşii” măcinate de nelinişti şi griji, aşa cum a fost întreaga lor istorie. Dacă învingeau în Gruia speranţele unei renaşteri prindeau contur şi aşa a fost să fie.

De partea cealaltă au fost „vişinii”, lipsiţi de motivaţie, tocaţi mărunt de fiecare articol nou apărut în legătură cu iminenta plecare a finanţatorului, ameninţaţi cu neplata, sau cu „debarcarea” antrenorului Vasile Miriuţă. Alb-negrii au muşcat din adversar, CFR-iştii au părut resemnaţi, dar meciul a fost frumos, fie şi doar privind statisticile, fie şi doar pentru că această victorie era necesară atât pentru clasament cât şi pentru Cluj.

Lemnaru a fost de 10 (atâtea goluri a marcat atacantul Universităţii în actualul campionat – n.r.), Ogbu a fost de 5 ca şi întreaga echipă din Gruia. Aici s-a făcut diferenţa, după o partidă care s-a ridicat la nivelul unui derby, un meci care va rămâne în istorie pentru că „U” a renăscut, iar CFR-iştii au confirmat că e momentul schimbării.

Au fost ani frumoşi pentru „vişinii”, au cucerit trofee, s-au umplut de bani şi, hai să-i spunem glorie, dar ciclul acesta s-a terminat şi tot Clujul are de câştigat. Dacă previziunile sumbre vis a vis de iminenta reorganizare a CFR-ului se vor adeveri, şi se vor adeveri, Clujul a câştigat pe plan sportiv, pentru că victoria Universităţii are darul de a linişti lucrurile, iar oraşul şi suporterii de fotbal vor avea în continuare motive să „respire” pentru acest fenomen numit fotbal.

După 9 gafe care puteau să o ducă pe „U” în liga a II-a, Raul Ciupe s-a revanşat aşa cum doar un englez ar fi reuşit să o facă, gol decisiv în faţa marii rivale. La CFR a fost (aparent) mereu linişte, pe când „Şepcile roşii” au trecut de la agonie la extaz, în funcţie de cum se derulau interesele lui Florian Walter însă, de la revenirea acestuia la „U” lucrurile s-au schimbat în bine.

Patronul nu a mai ieşit în faţă, a stat cuminte în biroul lui de la Bucureşti, a făcut ceea ce trebuie să facă un finanţator, iar absenţa lui din faţa camerelor de luat vederi a adus liniştea de care jucătorii aveau nevoie. Suporterii „vişiniilor”, atâţi câţi au mai rămas, au toate motivele să fie supăraţi, până la găsirea marelui investitor arab echipa lor va reveni la statutul de echipă de mijlocul clasamentului, pe când cei ai Universităţii, care între timp aproape că au uitat drumul spre stadion, au toate motivele să revină în tribune şi să facă ceea ce au ştiut ei mai bine, să cânte, în fond e victoria Clujului, iar Clujul merită să trăiască atmosfera acestor evenimente sportive.