Peter Hurley: „E o foarte mare întâlnire a sufletelor în România”

Grădinarul care are grijă de Grădina Carpatică, Peter Hurley este fascinat de România și de frumusețile ei. Aceasta spune că Grădina Carpatică trebuie îngrijită și promovată în întreaga lume și  face un apel la salvarea tuturor bogățiilor și frumuseților care mai sunt păstrate în satele românești.

Cum ați descrie România?

Sunt foarte multe lucruri care nu merg bine. În același timp sunt foarte multe lucruri pentru care iubesc România. E o țară fascinantă și incredibilă de care nu te saturi, care se joacă cu tine. Ba ești sus, ba ești jos. Ba ai un câștig, ba două minute mai târziu cazi într-o prăpastie. Te ridici singur, dar, de obicei, cineva te îmbărbătează, te ajută : ”Hai sus, frate, nu ai cum să cazi”. E o foarte mare întâlnire a sufletelor în România.

De unde atâta dragoste pentru România și pentru satul românesc?

Avem oarecum același destin, același trecut ca popor. Condițiile, evenimentele și locațiile au fost diferite. Dar ce contează este faptul că în abordarea față de lume irlandezii și românii se aseamănă. Dacă iei harta Europei și tragi o linie între Irlanda și România nu treci prin nicio altă țară care a fost asuprită, colonizată. Așa că din acest punct de vedere suntem vecini gard în gard. Toți suntem flori într-o grădină. Vă apreciez foarte mult. În sute de ani se șlefuiesc niște lucruri: sunteți pașnici, nu agresivi. Chiar înainte de creștinism ați fost creștini. Ați fost oarecum creștini în așteptare.

Ce puterea are țăranul român? Cât de valoros este el?

Dacă Europa are 12 milioane de gospodării agricole, iar patru milioane dintre acestea se găsesc în România putem vorbi de un fenomen. Este vorba despre o civilizație rurală străveche care a suferit foarte mult trecând prin colectivizare. Un scriitor român spunea că țăranul nu mai există, că nu-l mai caută pentru că nu-l mai găsește. E un pic dur să spui asta. 65% din populația din întregul lanț carpatic se găsește în România. Și sunt cinci milioane de oameni. Majoritatea dintre ei au o legătură așa de puternică cu pământul încât la nevoie ei pot să producă lapte și carne, hrană, fără benzină. Mi se pare o resursă naturală extraordinar de importantă pentru țară. Și instituțiile țării ar trebui să fie angrenate într-un proces prin care să încerce să dea cât mai mult sprijin la acești oameni.

Valoarea acestei civilizații este inestimabilă. Ajungem într-o zonă care nu are nicio legătură cu banii. Nu se poate cuantifica în bani, cu toate că noi suntem obișnuiți să contabilizăm tot. Am vorbit cu un prieten care s-a mutat de la oraș la sat. Și l-am întrebat cum s-a adaptat. În primii trei ani a fost foarte greu. Trebuia să se trezească dimineață indiferent de zi să aibă grijă de animale, el care nu avusese vacă niciodată. Și după un timp a intrat într-un ritm, într-un fel de ritual, un fel de meditație, a numit-o el. Este foarte interesant ca milioane de oameni să urmeze zilnic același ritual. Prințul Charles spune că apreciază foarte mult peisajul din România, pentru mine nu peisajul este important, ci oamenii care trăiesc în România și care întrețin peisajul. Ei nu creează peisajul în casă ca să se uite la el.

 Ce măsuri ar trebui luate pentru a întreține Grădina Carpatică?

România are acest slogan foarte bun „Explorați Grădina Carpatică”, dar, dacă nu ai grădinari, nu ai nici o grădină. Există deficiențe mari în modul în care este gândită actuala politică agricolă. Dacă ai 100 de hectare primești de 100 de ori mai mult decât cel care are un hectar. Și ce-i cu asta? Apoi, o mare problemă este comercializarea produselor. Micii producători agricoli nu au acces pe piață. Este așa de trist că aruncă laptele pentru că nu au ce face cu el. Iar dacă nu ai bani nu poți să faci nimic, nu poți să te gândești la cultură, nu poți să vopsești gardul în culoarea pe care l-a vopsit bunicul tău. În momentul de față micul producător din România e în epoca de piatră comparativ cu cel din Franța, Anglia. Am o mare încredere în cooperative ca formă eficientă prin care să se organizeze micii producători. Orice inițiativă care să-i ajute pe oameni să se organizeze la nivel local, să le aducă un ban în buzunar, ar fi binevenită. E o provocare nu numai pentru cei din Ministerul Agriculturii, ci și pentru ceilalți demnitari europeni. Ce aveți la țară în România este o comoară pentru întreaga Europă. E frumos că puteți să aveți grijă de această comoară, că încă nu e distrusă. Acesta este și mesajul pe care vreau să-l transmit prin festivalul de la Săpânța.

Citiți mai mult despre proiectele lui Peter Hurley în România și în Povestea unui grădinar celt care îngrijește Grădina Carpatică