Școala văzută prin ochii absolvenților mai mici și mai mari. Cum au fost cursurile, exemenele, ce ar trebui să facă guvernanții și încotro să se îndrepte școala românească

Elevii au profitat de cadrul neoficial pentru a schimba impresii

Transilvania Reporter a realizat, prin intermediul colaboratoarei sale studenta Dana Coțovanu o anchetă jurnalistică mai puțin obișnuită. Este o  trecere în revistă a părerilor unor elevi absolvenți de școală gimnazială și de liceu din mai toate zonele țării. Din răspunsurile elevilor, adică ale beneficiarilor de servicii educative, decidenții din educație ar putea re-constitui o veritabilă colecție de opinii, păreri, opțiuni legitimate tocmai de experiențele lor personale privind învățământul românesc preuniversitar.

Cum ți s-au părut subiectele de anul acesta de la Evaluarea Națională/Bacalaureat?

Alexia, clasa a VIII-a județul Bacău: „S-a putut face departajarea între copiii buni și cei mai puțini buni. Asta s-a observat mai mult la matematică, la subiectele de geometrie, iar la română subiectele au fost accesibile, eu așa le-am văzut.

Ariana, clasa a VIII-a, județul Constanța: „În aparență, par cu o dificultate mai redusă față de cei din anii trecuți, dar având în vedere situația actuală consider că gradul de dificultate a fost rezonabil. Modul în care ele au fost corectate și concepute nu au venit în ajutorul elevilor, doar au dus în extremă rezultatele. Putem observa o grămadă de medii de 10. La polul opus putem observa și elevi care nu s-au prezentat sau nu au promovat, iar de aici reiese dezinteresul dat de autorități, de Ministerul Educației. Faptul că nu a fost asigurat accesul la educație pentru toți elevii s-a materializat în această formă a rezultatelor.”

Maria, clasa a VIII-a, județul Iași: „Sincer mă așteptam să fie mai grele, modelul a fost asemănător cu ce s-a dat de la minister pentru a se exersa pentru evaluare, iar la matematică au fost subiecte accesibile pentru toată lumea. Este normal ca subiectul al treilea sa fie un subiect de departajare, dar și acela a fost destul de simplu, în anii trecuți au fost mult mai grele.”

Teodora, clasa a XII-a, județul Bacău:Sincer mi s-au părut accesibile. Mai ales la istorie și geografie, la limba română nu prea ne-am așteptat și nici profesorii nu se așteptau să pice I. L. Caragiale. Cred că se vor lua note destul de mari.”

Delia, clasa a XII-a, județul Iași: „Ni s-a scos o parte din materie, deci am avut mult mai puțin de învățat. Subiectele au fost ușoare. Toată treaba cu Bacalaureatul este un stres inutil pentru că în general este ușor de luat dacă depui puțin efort. Eu m-am descurcat, cred că toată treaba cu acest examen ține mai mult de psihic. Toți prietenii mei mai mari mi-au spus să nu mă îngrijorez pentru că este un examen ușor, însă este o presiune extrem de mare pe capul elevilor încă de când sunt mici. In ciuda faptului că materia semestrului al doilea nu a mai intrat ca materie de examen mi se pare extrem de trist că promovabilitatea la bac anul acesta a fost cea mai mică, pur și simplu cerința de adaptare a fost prea bruscă și intensă. Elevii nu au avut cum sa facă față. Și eu am simțit o stare de apatie, de lipsă de motivație.”

Bianca, clasa a XII-a, județul Iași:  „Sincer mi s-au părut surprinzătoare, eu nu mă așteptam. Era un zvon că se dă romanul Ion pentru că s-au împlinit 100 de ani de la apariția lui și am mizat că vor da ori roman ori liric, dar nu mă așteptam la comedie. La istorie a fost în regulă, am avut cinci capitole de învățat si în subiecte am avut de prezentat patru capitole. Nu știu cum ceilalți elevi au spus că a fost ușor, dar pentru mine a fost greu față de ce am lucrat până acum.

Marius, clasa a VIII-a, județul Suceava: „La limba română subiectele au fost mai ușoare decât mă așteptam, însă la matematică mi s-au părut destul de grele, în sensul că la un anumit subpunct s-a dat ceva ce nu a fost în testele de antrenament.”

Oana, clasa a XII-a, județul Bacău: „Mi se pare ca a fost un bac decent pentru toată lumea, oricine ar fi învățat constant de-a lungul anilor de liceu ar fi putut sa ia o notă decentă. Problema mea a fost la psihologie, pentru că nu au luat cu seriozitate testele de antrenament. Au amestecat 30 de grile, se tot repetau. La examen au fost niște întrebări formulate ambigu și total diferite față de testele de antrenament.”

Cum s-a desfășurat pregătirea de anul acesta în conform condițiilor impuse de pandemie?

Ioana, clasa a VIII-a, județul Suceava: „Am fost anunțați cu o săptămâna înainte pe grupul clasei că vom merge la școală. Intrarea a fost făcută în ordine alfabetică de la o anumită oră, ca să nu se creeze aglomerație. În școală am trecut printr-un tunel de dezinfectare, ne-au fost puse măști de către doamna asistentă și am intrat în clasele numerotate. Apoi am stat două ore și am făcut același lucru la ieșire. Pregătirile dinainte de examen au constat în faptul am făcut teste cu profesorii, iar noi nu am mai ieșit la tablă, ca să fim în siguranță.”

Alexia, clasa a VIII-a județul Bacău: „La mine la școală am fost în fiecare dimineață și ni s-a luat temperatura, ni s-au dat măști. Eram câte 10 copii în clasă. La noi a fost amenajarea după medii în așa fel încât fiecare profesor să poată preda într-un alt mod și a fost bine, discutam punctele mai slabe, lucrurile pe care nu eram siguri.”

Ariana, clasa a VIII-a, județul Constanța: „Consider că pregătirea elevilor a fost una deficitară, pe lângă faptul că majoritatea nu era pregătită să lucreze în astfel de condiții, foarte mulți elevi, profesori nu știau să folosească aceste platforme online și nu le-au fost asigurate resursele necesare. Două săptămâni nu pot acoperi un gol de trei luni, elevii au venit să susțină un examen după 3 luni de vacanță.”

Maria, clasa a VIII-a, județul Iași: „Mie nu mi-a plăcut deloc învățatul online. La matematică profesorul ne trimitea teme să le rezolvăm, iar la română la fel. Făceam subiectele și le trimiteam profesoarei. Dar nu am făcut ore video, am făcut doar pe o platformă care monitoriza cât de cât activitatea anumitor exerciții. Am făcut două săptămâni de pregătire la școală care au fost mult mai folositoare decât cele online. Iar atunci am respectat distanțarea, fiecare clasă intra la o anume oră, aveam dezinfectant și măști. Din punctul meu de vedere, putem învăța din toamnă la școală pentru că virusul nu va dispărea niciodată și trebuie să se obișnuiască organismul cu el.”

Delia, clasa a XII-a, județul Iași: „Din păcate nu am putut să ne pregătim cu un cadru didactic, iar mai ghinioniști au fost elevii care nu au avut deloc accesul la internet, la tehnologie. Avem nevoie de un cadru didactic să-ți explice să te îndrume, este greu să înveți pe cont propriu. Orele online s-au desfășurat doar dacă profesorul s-a decis să își ia puțin din timp să facă acest lucru, ceea ce la liceul meu nu a fost cazul. Eu sunt la liceu de artă și am făcut doar câteva ore de istoria muzicii pentru încheierea notelor, dar ore pentru materiile speciale de Bacalaureat nu am făcut. Am primit niște teme la fiecare obiect doar ca să intrăm în examen, iar pregătirea a fost pe cont propriu.”

Filofteea, clasa a VIII-a, județul Iași: „La română ne-am întâlnit de două ori pe săptămână pe Zoom, iar la matematică am primit modele de teste pe care le trimiteam profesorilor rezolvate pe grupul de Facebook.”

Bianca, clasa a XII-a, județul Iași: „Păi eu am stat la bunici la țară și mi-a  fost oarecum greu pentru că am stat și cu mama mea, care este cadru didactic și a trebuit să împărțim același laptop. Am făcut pregătire la școală, dar am făcut pregătire și în particular online, nu am avut altă soluție. Profesorii și noi nu doream să îi supunem la risc, asta am hotărât împreună, Plus că ce puteai să mai înveți în două săptămâni.”

Oana Clasa a VIII-a, județul Bistrița-Năsăud: „Profesorii au încercat să ne ajute cât de mult au putut. Cei mai în vârstă au ieșit din zona lor de confort și s-au străduit. La ambele materii am rezolvat cele 40 de teste făcute de minister. La română, având o profesoară tânără și conectată la tehnologie, orele s-au desfășurat foarte cursiv. La matematică, problemele tehnice ale profesoarei au încetinit ritmul pregătirii. Nu prea ne auzea și nu îi mergea microfonul și i-a luat cam o lună să își rezolve problemele tehnice și să înțeleagă cum e cu online-ul. Mulți dintre noi am apelat la alți profesori pentru a ne ajuta la matematică.

Oana Clasa a XII-a, județul Bacău: „Profesorii s-au mai mobilizat, o doamnă profesoară a ajuns să stea și cu două persoane să facă ore online. Oricine voia să intre era binevenit și mereu puteam să punem întrebări profesorului respectiv în privat pentru că ne răspundea. De alți profesori mai mult noi trăgeam de ei, nu-și dădeau interesul. La materia despre care vorbesc acum mulți dintre colegii mei au făcut pregătire pentru că altfel nu ar fi putut să ia Bacalaureatul pentru că din clasa a IX-a profesorul respectiv nu ne-a urmat sfaturile, cerințele, să predea într-un alt mod. Nu s-a mulat după noi și asta a făcut cu toate generațiile.”

Ce ți-ar fi plăcut să înveți mai mult la scoală și nu s-a întâmplat?

Diana, clasa a VIII-a județul Buzău: „Aș fi preferat materii care să mă ajute în viață, Cum ar fi psihologia, educația sexuală, noțiuni de etică. Voi părea puțin comunistă, dar mi-ar fi plăcut să învăț ore de gospodărie.”

Ioana, clasa a VIII-a, județul Suceava: „La română cred că s-a pus prea mult accentul pe lucruri inutile mi-ar fi plăcut să primesc mai multe detalii, au fost doar definiții. Mi-aș fi dorit să învăț primul ajutor sau educație pentru gestionarea banilor.”

Alexia, clasa a VIII-a județul Bacău: „Să ne învețe mai multe lucruri, uneori nu primeam toate exemplele, treceam foarte repede peste subiect. Mi-aș fi dorit o conexiune profesor-elev mai bună, să nu fie diferențe pe criteriul de note, modul de comportament. Mi-ar fi plăcut să învățăm mai multe situații aplicabile pentru viața reală. La școală înveți niște materii fixe și atât. Profesorii își doreau numai note, nu să te dezvolți ca persoană. Eu așa m-am simțit.”

Ariana, clasa a VIII-a, județul Constanța: „Modul în care programa curriculară este clădită instituie o diferență importantă a materiilor. Pentru că unele materii se studiază câte 3-4 ore pe săptămână în timp ce altele sunt câte o oră pe săptămână, le induce atât elevilor cât și profesorilor faptul că acele materii nu sunt importante, că nu trebuie să le dăm interes. Mi-ar fi plăcut să învăț mai mult educație civică, este o materie care ar trebui să ne învețe cum funcționează statul în care trăim. Este o materie mai mult decât necesară. Implică acest concept de patriotism, și aici nu mă refer la idei naționaliste extremiste, ci la un minimum de legislație, drepturile pe care le ai. Cunoștințe necesare pe care fiecare le va folosi, dar mulți dintre noi nu le dobândim din școală.”

Maria, clasa a VIII-a, județul Bacău: „Păi mi-ar fi plăcut să învăț mai multe despre viață, cum am putea să dezvoltăm o afacere, cum am putea să ne facem un drum în viață.”

Maria, clasa a VIII-a, județul Iași: „Aș fi vrut la materiile tip chimie, biologie, fizică să observăm anumite plante, mai multe experimente. Orele de edicație tehnologică sunt nefolositoare. Aș fi vrut să se fi făcut un fel de program prin care să te educe despre ecologizare sau cum era înainte cusutul, olăritul, ore interactive.”

Teodora, clasa a XII-a, județul Bacău: „Să îmi petrec timpul liber într-o situație de criză, să îmi gestionez timpul. Eu sunt foarte anxioasă, timidă și cred că școala nu m-a învățat să scap de rușine, să vorbesc în față unui public. Educația pentru mediu, pentru că este foarte serioasă și ar trebui luată în considerare.

Delia, clasa a XII-a, județul Iași: „Mi-ar fi plăcut ca învățământul să te pregătească mai mult pentru viitor, iar la anumite licee de profil să se axeze mult mai mult pe materiile de profil.”

Filofteea, clasa a VIII-a, județul Iași: „La matematică mi-aș fi dorit să pot aprofunda mai mult, mi-ar fi plăcut ca domnul profesor să discute mai mult cu noi. Orele erau plictisitoare, nu ne atrăgeau, iar la celelalte materii am avut profesori buni, chiar discutau cu noi.”

Bianca, clasa a XII-a, județul Iași: „Să fiu om, asta mi-ar fi plăcut. Școala nu te învață astfel de valori. Ah, că există profesori care sunt ca niște prieteni, asta este altceva. Dar nu toți au avut norocul meu să aibă astfel de profesori. Pur și simplu un profesor vine, predă și apoi pleacă, pentru el ești elevul x sau y dintr-o generație.”

Marius, clasa a VIII-a, județul Suceava: „Mi-ar fi plăcut să învăț mai multe curiozități și lucruri de cultură generală, chestii pe care le-am învățat mai apoi din clipuri pe YouTube sau să fi făcut o oră pe săptămâna cu denumirea «cultură generală».”

Oana clasa a XII-a, județul Bistrița-Năsăud: „Sunt niște probleme care ne macină pe noi tinerii, de exemplu feminismul sau protecția mediului. Să învăț și chestiuni practice, adică nimeni nu te învață cum ar trebui să iei un tren, cum ar trebui să îți faci lista de cumpărături. Nimeni nu te învață de psihologia omului sau egalitatea de gen., educația sexuala bineînțeles. Nu învățăm în școală să avem o morală, o conduită, să avem niște valori după care să ne ducem. Pur și simplu învățăm informație și atât. În școală nu învățăm sa ne sprijinim unii pe alții, să devenim o comunitate, ci mai mult rivali. Nu stăm sa manageriem deloc conflictele sau cum să le abordăm. De exemplu, în clasele primare, vine învățătoarea și rezolvă ea, îi pedepsește pe amândoi în loc ca cei doi elevi să rezolve și să-și neutralizeze diferențele dintre ei și să ajungă la un consens.”

Dacă ai putea să îi transmit ceva Ministrului Învățământului care ar fi mesajul tău?

Diana, clasa a VIII-a județul Buzău: „Că avem nevoie de disciplină în școli. I-aș cere ca regulile scrise să se aplice, multe sunt doar pe hârtii.”

Ioana, clasa a VIII-a, județul Suceava: „Să încerce să scoată materiile inutile. Să se gândească ce le place elevilor nu să îi trateze ca și cum toți sunt la fel. Dacă lui îi place româna, geografia și istoria să facă doar atât.”

Alexia, clasa a VIII-a județul Bacău: „Să încerce să vorbească cât mai mult cu elevii, cu toți din țară. Să încerce să mai includă o oră în care pur și simplu să facem ce ne place, să nu fim atât de ficși, să avem și practică. Am învățat doar teorie pe care nu puteai să o aplici în viața reală mereu.”

Ariana, clasa a VIII-a, județul Constanța: „Atunci când doamna ministru ia o decizie ce privește elevii să se gândească la fiecare dintre elevi, inclusiv la cei din mediul rural, nu doar la elevii din orașe mari care își permit meditații. Unii nu își permit să își cumpere o sticlă de apă, să se ducă până la școală, în special la elevii aflați în grupurile de risc. Pentru a ridica media de educație a unui stat trebuie să ții cont de niște principii de egalități de șanse pentru fiecare individ.”

Maria, clasa a VIII-a, județul Bacău: „Aș dori să ne învețe mai mult să fim oameni, nu să fim ca niște calculatoare și să facem ceva pentru alți oameni, ci să facem ceva mai mult pentru noi.”

Maria, clasa a VIII-a, județul Iași: „I-aș spune despre practică. La noi se face foarte multă teorie din care în mare parte nu se mai ține minte. La școala mea, la științe nu se prea fac experimente.”

Teodora, clasa a XII-a, județul Bacău: „Să se intereseze mai mult de elevi, să discute mai mult cu ei, nu doar cu cei din Guvern în luarea deciziilor, până la urmă noi suntem cei care suntem implicați, să ne întrebe mai mult pe noi, nu părerile adulților trecuți de vârstă copilăriei.”

Delia, clasa a XII-a, județul Iași: „Cea mai mare nemulțumire a mea cu tot examenul a fost că s-a lăsat totul pe ultima sută de metrii. Ne-a anunțat extrem din scurt că Bacalaureatul se va ține ca în programa normală. Nu s-a ocupat, nu a dat importanță, pe principiul că fiecare se descurcă.”

Filofteea, clasa a VIII-a, județul Iași: „I-aș spune că aș dori să existe profesori buni în fiecare școli, să nu fie discriminare între școlile de la oraș și sat. Eu am făcut școala în mediu rural.”

Bianca, clasa a XII-a, județul Iași: „Să își dea demisia pentru că este o totală lipsă de înțelegere pentru mine, ca elev. Eu nu am fost niciodată pro pentru anularea examenului, dar, de exemplu, tatăl meu a fost testat de câteva ori, au fost copii care au avut părinți testați pozitiv și nu mi se pare în regulă să vii să spui că dai examenul în luna iulie și după cu o lună jumătate înainte spui că dăm în iunie. Copiii ăia nu mai înțeleg ce este cu ei. Să își dea demisia.”

Marius, clasa a VIII-a, județul Suceava: „Ar trebuie să știe să-și facă treaba, nu degeaba este acolo.”

Oana, clasa a VIII-a, județul Bistrița-Năsăud: „Ministrul ar trebui să se pună în locul copiilor și să ia unele decizii din această postură. Consiliul Elevilor nu ar trebui să fie doar o formalitate, prin care ni se dă impresia că putem schimba ceva. Consiliul Elevilor ar trebui să aibă un rol mai important, să fie luat cu adevărat în considerare. Școala ar trebui să ne îndrume și pe plan social, să ne ajute în situații practice, să pună accent și pe abilitățile elevului de a comunica, de a-și forma o opinie, de a fi lider, de a lucra în echipă.”

Oana, clasa a XII-a, județul Bacău: „Câte ar fi… Cred că ar trebui să facă un forum în care să asculte toate problemele elevilor din țară. Sistemul nostru este unul care frânge aripile unui elev și nu îl face să crească. Mai degrabă școala te îndobitocește în momentul de față, decât să îți deschidă mintea. Școala nu te învață cum să gândești ci ce să gândești. Uneori pentru că îți spui opinia argumentată este considerată nesimțire sau ca nu ești bine crescut. Faptul că gândești diferit și dau un exemplu clar: eu sunt agnostică, acest lucru făcut-o pe doamna mea dirigintă să spună că părinții mei nu m-au educat, doar pentru că gândesc diferit. I-aș mai spune ministrului despre diferențele între scoli, între copii, care încă nu sunt luate în considerare. Atâția copii nu au bani să își ia un creion si alții își iau zece.”

Până acum, după cele 8 clase absolvite, ce părere ai de ceea ce ți-a oferit învățământul din România?

Diana, clasa a VIII-a județul Buzău: „A avut și părți bune, dar a și lăsat de dorit. Am avut profesori care știau și le plăcea să predea, pur și simplu nu aveai ce să le reproșezi, au fost și oameni minunați dar și oameni care te dărâmau. Eu când am dat la liceul militar mulți mi-au spus că nu sunt în stare, mi-au spus că pic la psihologic. Ce ambiții să mai am să dau, pur și simplu ți se dărâmă visurile. Și nu este bine, ei sunt acolo să te ajute. Au fost profesori care chiar știau să transmită informația și își dădeau interesul, iar unii nu știau să facă nici liniște la clasa.”

Ioana, clasa a VIII-a, județul Suceava: „Părerea mea sinceră este că am învățat să memorez o lecție la istorie sau să fac un exercițiu la matematică, dar nu am învățat cu ce se mănâncă lumea din jurul meu. Nu mi-a dezvoltat inteligența, la română de exemplu în loc să memorez o poezie aș fi putut să compun o poezie.”

Alexia, clasa a VIII-a județul Bacău: „Mi se pare că are plusuri și minusuri în sensul că eu am avut profesori devotați care au încercat să ne învețe ceva și chiar să ne rămână ceva în cap. Mi-aș fi dorit să mă pot dezvolta, să fiu mai liberă. Mereu mi s-a spus ce să fac, de exemplu să fac o compunere, dar cu subiect exact care nu mă lasă să mi dau drumul la creativitate.”

Ariana, clasa a VIII-a, județul Constanța: „Nu sunt mulțumită. Consider că învățământul este construit să valorifice informațiile dobândite de elevi, nu abilitățile și capacitățile lor. În urma fiecărui lucru pe care un elev îl învață ar trebui să dobândească o competență pe care să învețe cum să o aplice în mai multe contexte nu să dobândească o serie de informații din care să își amintească o parte mai mare sau mai mică, în funcție de elev, și pe care să nu știe să le aplice în alt context. Consider cunoștințele academice mai mult decât importante în viața oricărei persoane, dar sunt aproape nule dacă nu vin însoțite și de o formă de aplicare în viața de zi cu zi. Când vine vorba de un context practic pe care noi l-am întâlnit de foarte puține ori ne dăm seama cum le putem folosi.”

Maria, clasa a VIII-a, județul Bacău: „Am o părere bună, ne-au învățat multă cultură generală.”        

Maria, clasa a VIII-a, județul Iași: „Școlile ar trebui modernizate, un proiect sau un laptop pentru anumite documentare cred că ar ajuta. Legat de ce aș schimba, la geografie mi s-ar părea mult mai interesant dacă învățăm despre o țară să învățăm ce am putea face acolo, ce muzee sunt, teatre, clădiri istorice, ca și cum profesorul ar fi un ghid turistic. Nu să învăț numai despre relief și așa mai departe. Mi-ar plăcea foarte mult să văd așa ceva în școli.”

Teodora, clasa a XII-a, județul Bacău: „Ne axăm doar pe cunoștințe și nu pe practică. În viață avem nevoie de multă practică. În pregătirea pentru viață cred că s-au implicat părinții, nu școala.”

Delia, clasa a XII-a, județul Iași: „Sistemul de învățământ nu mi se pare atât de eficient pentru că generații întregi sunt învățate aceleași lucruri. Nu se axează pe creativitate, gândire critică. Toți trebuie să facă același lucru. Nu se mai evidențiază talentele, capacitățile. Majoritatea elevilor chiar vor să ajungă undeva, dar întotdeauna învață aceleași lucruri. Programa nu se schimbă este o monotonie, profesorii merg după programă, Așa aș putea învăța de la elevii din anii anteriori, deoarece au învățat aceleași lucruri.”

Filofteea, clasa a VIII-a, județul Iași: „Sunt mulțumită pentru că am înțeles foarte multe de la școală și profesorii ne-au ajutat să ne dezvoltăm psihic.”

Bianca, clasa a XII-a, județul Iași : „Eu sunt mulțumită, dar dacă nu ai sprijin de la părinți să faci ore în particular nu ai cum să reușești. Profesorii au devenit genul de oameni care nu își pun problema că poate nu au explicat ei corect ca să înțeleagă copilul, aceștia doar cred că nu are capacitatea să înțeleagă copilul. Pe mine m-au ajutat orele suplimentare, să mă perfecționez.”

Marius, clasa a VIII-a, județul Suceava: „În opinia mea, în orice școală, îți formezi o bază de cunoștințe, folositoare și nefolositoare, însă, acum că am absolvit clasa a VIII-a, sunt mulțumit de ce am învățat la școală și de activitățile extra-școlare.”

Oana, clasa a VIII-a, județul Bistrița-Năsăud: „Învățământul românesc m-a determinat, prin multitudinea de materii mai mult sau mai puțin utile, să fiu mai selectivă când vine vorba de învățatul efectiv. De exemplu, m-a făcut să fiu sigură că vreau să urmez un profil uman, cel puțin ca să scap de științele exacte. Deci, dacă ar fi să mă gândesc la un lucru pozitiv al sistemului românesc de învățământ, ar fi că ne arată că nu putem fi bun la toate și că la un moment dat suntem nevoiți să ne alegem singuri drumul.”

Oana, clasa a XII-a, județul Bacău: „Mi-a lăsat și foarte multe dezamăgiri și foarte multă suferință din toate punctele de vedere. Mi-a lăsat și puterea și energia să încerc să schimb sistemul, să ajut alți copii care au nevoie de ajutor.

Cum a fost relația cu profesorii pe parcursul ultimilor patru ani?

Diana, clasa a VIII-a județul Buzău: „Mă atașam și nu trebuia pentru că mulți nu meritau încredere. Este o regulă de etică în momentul în care cineva îți spune să ții un secret. Profesorul respectiv mergea și vorbea apoi în cancelarie. Sau să îți spun ce am pățit zilele trecute, venise vorba despre o petiție de pe internet referitor relațiile LGBTQ, susținea că aceștia să nu aibă dreptul la intrarea în școli. A fost trimisă de profesorul de religie pe grupul de WhatsApp și m-a întrebat pe mine, deoarece eu nu am vrut să semnez, dacă mi-ar conveni să am un profesor transsexual. Eu susțineam că sunt de acord, că se încalcă drepturile omului dacă li se interzice așa ceva, iar în urma discuției m-a exclus din grup. Sau o altă situație, directoarea mi-a spus că ar trebui să fiu luată de protecția copilului că am rămas în grija bunicii, dar mie nu mi-a lipsit nimic niciodată. Asta s-a întâmplat în urma unui conflict cu o colegă. Sau profesor care habar nu avea să vorbească româna corect în sensul că preda și nu înțelegeam nimic, nici eu, nici colega de bancă. Cele mai bune din clasă ne uitam una la alta și nu înțelegeam. Dar au fost și aspecte bune, dirigintele meu, profesor de sport și profesoara mea de istorie m-au susținut din toate punctele de vedere. Dirigintele meu m-a pregătit pentru liceul militar și nu mi-a luat un leu și niciodată nu l-am auzit zicând că «eu nu pot», chiar și când m-am îmbolnăvit și nu mai credeam în mine. Am crezut că o să pic, ceea ce s-a și întâmplat. Genul acesta de profesori ar trebui să fie la scoală.”

Ioana, clasa a VIII-a, județul Suceava: „Au fost profesorii care ne-au tratat josnic pe principiul  că «eu sunt profesor, tu ești elev și nu ai dreptul să ridici vocea la mine», iar la polul opus au fost profesori care chiar m-au ajutat, s-au comportat ca niște prieteni, ne-au sprijinit, ne-au întrebat dacă avem neclarificări, ne-au explicat cu răbdare.”

Alexia, clasa a VIII-a județul Bacău: „Eu una am fost o elevă care am învățat și nu am fost un elev problemă și am avut o relație foarte bună cu profesorii în sensul că ne înțelegeam, mereu i-am respectat și am fost respectată.”

Ariana, clasa a VIII-a, județul Constanța: „Sunt anumiți profesori cu care am avut o relație foarte bună și  sunt mai mult decât încântată și le mulțumesc. Acei profesori care își opreau din oră câteva minute ca să ne vorbească despre subiecte actuale, despre cunoștințele de la ore care se aplică în viață reală, ne întrebau cum ne este ziua, cum ne descurcăm, acum în ultimul an. Iar la polul opus sunt profesorii care nu erau atât de deschiși la conversații cu elevii, care consideră elevii ca fiind inferiori și care nu au neapărat dorința pentru predat.”

Maria, clasa a VIII-a, județul Bacău: „A fost una foarte bună pentru că ne înțelegeau, ne explicau dacă nu am înțeles ceva. S-au comportat foarte frumos cu noi.”

Maria, clasa a VIII-a, județul Iași: „Cu unii a fost bună, cu alții a fost rea. Anul acesta am făcut pregătire la matematică și când a aflat profesorul s-a cam purtat urat cu mine și a avut o atitudine neplăcută și neadecvată. Atâta timp cât un copil se străduiește să învețe să înțeleagă, poate nu este foarte bun la acea materie, dar măcar un minim să facă, eu cred că profesorul poate fi înțelegător cu acel elev. Atunci când pe elev nu îl interesează cred că acolo intervine problema și relația urâtă dintre profesor și elev. Eu una m-am înțeles cu profesorii și de fiecare dată la o materie am încercat să fiu bună să îi arăt profesorului că mă interesează și materia lui.” 

Teodora, clasa a XII-a, județul Bacău: „Eu am avut o relație foarte bună cu profesorii, mi-a plăcut să învăț, erau unele ore tensionate atunci când îmi exprimam părerea, profesorii se simțeau puțin deranjați de atitudinea mea, dar lăsăm de la mine pentru a nu mă implică în certuri.”

Filofteea, clasa a VIII-a, județul Iași: „Am avut o relație foarte apropiată de cei mai mulți profesori, au fost ca niște prieteni, iar dacă nu înțelegeam ne mai explicau o dată.”

Bianca, clasa a XII-a, județul Iași: „Am avut profesori în regulă și mai puțin în regulă. Sunt profesori cu care încă vorbesc, pe care i-am considerat ca niște prieteni, dar sunt și care își fac meseria pentru bani. Nu se vede darul de a lăsa un copil cu ceva, ci pur și simplu vin la serviciu și pleacă și pe lângă asta mai au și frustrări din viața personală.”

Marius, clasa a VIII-a, județul Suceava: „Unii profesori au fost înțelegători, mi-au fost ca niște prieteni, însă mai erau cazuri cu profesori «răi» să spun așa. Spre exemplu dacă se întâmplă să nu învăț pentru o anumită materie, unii profesori înțelegeau și mă ascultau următoarea oră, iar un alt mic procent de profesori îmi puneau note proaste fără să stea la discuții.”

Oana, clasa a VIII-a, județul Bistrița-Năsăud: „Eu am avut norocul de a întâlni profesori care își iubesc meseria, însă să creezi o relațiecu fiecare dintre elevi îți ia ceva timp să le observi comportamentul. Dacă ar fi să le reproșez ceva general, ar fi felul în care nu acceptă critica constructivă, nu recunosc și nu își cer iertare atunci când greșesc. Relația elev-profesor este bazată pe respect, dar nu unul impus, forțat, ci unul care se câștigă în timp. Uneori, cu standardele lor ridicate, ne-au făcut atât de competitivi unii față de ceilalți, în goana de a câștiga premii cu care să se mândrească, încât au încât au reușit sa ne îndepărteze și sa destrame colective si prietenii.

Oana, clasa a XII-a, județul Bacău: „Cred că mereu am fost elevul acela, citez, «cu gura mare și nesimțită ». Cred că sistemul românesc sau oamenii care ar trebui sa ne educe sunt chiar mai închiși la minte.

Distribuie:

Postaţi un comentariu