Vizită principiară: Nepotul Regelui Mihai I vine la Satu Mare și Carei
Alteța Sa Regală, Principele Nicolae al României, va fi prezent pentru prima dată la Carei și la Satu Mare, pe 21 și 22 octombrie, la manifestările organizate de instituțiile de cultură din cele două orașe cu ocazia aniversării zilei de naștere a Majestății Sale Regele Mihai I.
Concert Regal la Carei
Alteța Sa Regală, Principele Nicolae al României va fi prezent la Carei, luni, 21 octombrie, de la ora 19:15, în Sala de Expoziții a Castelului Károlyi, pentru a deschide expoziția aniversară Majestatea Sa Regele Mihai I. Începând cu ora 19.30, în Sala Cavalerilor, se va desfășura un concertul regal, organizat cu ocazia aniversării zilei de naștere a Majestății Sale Regele Mihai I al României, susținut de orchestra Camerata Consonantia a Filarmonicii „Dinu Lipatti” din Satu Mare, sub conducerea artistică a maestrului Rudolf Fátyol – vioară. Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile.
Expoziție de fotografie și concert la Satu Mare
La Satu Mare, Muzeul Județean Satu Mare organizează a doua zi, pe 22 octombrie 2013, ora 16:00, la Muzeul de Artă, o expoziție de fotografie dedicată Majestății Sale Regele Mihai I și Casei Regale a României. Îmbinând tradiția cu actualitatea prin expunerea unor fotografii din patrimoniul muzeului şi a celor realizate de către Daniel Angelescu, fotograful oficial al Familiei Regale, expoziția se adresează publicului sătmărean şi încearcă să-i aducă în atenţie rolul Majestăţii Sale Regele Mihai I şi a Casei Regale a României de-a lungul istoriei deformate de anii grei ai perioadei comuniste. Evenimentul este o premieră pentru municipiul Satu Mare, fiind onorat de prezența Alteței Sale Regale, Principele Nicolae. În cadrul vernisajului, un moment artistic inedit îl va reprezenta concertul susţinut de corul „Medieşana”, care va interpreta cântece patriotice şi tradiţionale, din folclorul românesc.