Afacere cu iz penal în Primăria Satu Mare. Publicitate gratis de la Transurban pentru firma viceprimăriței
Viceprimarul municipiului Satu Mare, Marcela Papici, se află în conflict de interese, după ce Transurban – operatorul de transport public- a oferit gratuit și fără aprobarea Consiliului de Administrație spațiu publicitar agenției de turism la care aceasta este asociată. Marcela Papici, în calitate de viceprimar, are atribuții de coordonare a societăţii Transurban, fiind cea care aprobă tot ce mișcă în societate. Viceprimarul și asociata sa din agenția de turism s-au zgârcit să plătească 10 euro/mp. Acum Papici riscă să fie declarată incompatibiliă de Agenția Națională de Integritate și să răspundă penal.
Reclamă gratuită pentru toată lumea, află doar cine trebuie
Pentru că e singurul frumos colorat şi plin de sugestii a căror punere în practică presupune foarte mulţi bani, sătmărenilor care apelează la mijloacele de transport în comun care circulă pe raza municipiului nu le-a scăpat autobuzul care face reclamă Agenţiei de Turism Simbotours. Însă, aşa cum sună zicala potrivit căreia afară-i vopsit gardul, înăuntru-i leopardul, şi autobuzul, care pe toată suprafaţa exterioară – cât e de lung şi aproape cât e de înalt- promite vacanţe şi croaziere de vis, are o poveste. Una cu iz de reclamă făcută pe banii contribuabililor şi deloc întâmplătoare, dacă ţinem cont că până în vara anului trecut Agenţia de Turism Simbotours era condusă de actuala viceprimăriţă Marcela Papici, care a rămas și azi asociată în societate.
Agenția Simbotours s-a folosit de o hotărâre a Consiliului de Administrație al Transurban prin care câteva autobuze mai vechi se ofereau gratuit pentru publicitate pentru mesaje ecologice, prin care o asociație îi îndeamnă pe sătmăreni să recicleze. Directorul Transurban le-a pus un autobuz la dispoziție, dar pentru mesaje publicitare și nicidecum ecologice. Dar condițiile sunt aceleași: chirie zero!
Agenția Simbotours s-a folosit de o hotărâre a Consiliului de Administrație al Transurban prin care câteva autobuze mai vechi se ofereau gratuit pentru publicitate pentru mesaje ecologice, prin care o asociație îi îndeamnă pe sătmăreni să recicleze. Directorul Transurban le-a pus un autobuz la dispoziție, dar pentru mesaje publicitare și nicidecum ecologice. Dar condițiile sunt aceleași: chirie zero!
Dornici să aflăm povestea autobuzului Simbotours, ne-am dus direct la sursă şi i-am solicitat lămuriri directorului Societăţii Transurban, Simion Ivan. Vizibil panicat, acesta ne-a relatat că, pentru a da o altă faţă mijloacelor de transport în comun a căror caroserie este inestetică, în luna mai, Consiliul de Administraţie al Transurban a decis ca patru dintre autobuzele care asigură transportul public pe raza municipiului să fie puse gratuit la dispoziţia celor care sunt dispuşi să schimbe aspectul acestora pe cheltuială proprie.
“Ca atare, nici Agenţia de Turism Simbotours, nici firma care a îmbrăcat caroseria altui autobuz cu reclamă pentru reciclare ecologică nu achită nimic către Transurban. Aşa a decis Consiliul de Administraţie, iar noi ne bucurăm că a fost îmbunătăţit aspectul autobuzelor”, a declarat directorul Simion Ivan.
O viceprimăriţă implicată şi supărată
Cum s-a întâmplat ca tocmai Agenţia de Turism Simbotours să fie singura amatoare de reclamă gratuită, deşi Transurban n-a făcut un anunţ public ca să afle toţi cei interesaţi, nu este greu de înţeles. În calitate de viceprimar, Marcela Papici coordonează în mod direct Societatea Transurban. Iar, după cum reiese din declaraţia de interese cu numărul 224 înregistrată la Primăria municipiului Satu Mare în 27 mai 2013 – este asociat al SC Simbolife SRL cu 50% din acţiuni (firma care deține agenția Simbotours) şi al SC Simboprest SRL cu 25% din acţiuni. Totodată, din declaraţia de avere a viceprimăriţei reiese că în calitate de fost administrator al SC Simbolife SRL a încasat în 2012 un venit anual în sumă de 2.242 lei.
Întrebată ce sumă achită Agenţia Simbotours pentru reclama mare cât un autobuz, viceprimarul Marcela Papici a declarat la rândul ei că în luna mai Consiliul de Administraţie al Transurban a decis că pe patru autobuze se poate face reclamă gratuită, cu condiţia ca firmele să suporte cheltuielile aferente schimbării aspectului caroseriei, viceprimarul ne-a oferit un răspus la întrebarea adresată, dar care nu se pupă de nicio culoare cu declaraţia directorului Ivan: “9 euro/mp! În plus, noi am plătit cel puţin 700 de euro pentru înfolierea autobuzului”! După ce am informat-o că directorul Societăţii Trasurban susţine că reclama e gratuită, viceprimăriţa a izbucnit:
“În ce calitate mă întrebaţi? Şi oricum, eu nu mai am nicio treabă cu Simbotours”!
Președintele CA o contrazice pe Papici
Viceprimarul Marcela Papici fie nu cunoștea hotărârea Consiliului de Administrație al Transurban pe care o coordonează, ori s-a făcut că nu o cunoaște. Președintele CA, Cristian Darie, a afirmat că hotărârea se referă strict la asociația care a dorit să transmită mesaje ecologice, restul firmelor fiind obligate să plătească taxa de închiriere a spațiului publicitar.
Cristian Darie a declarat că nu știe de autobuzul inscripționat cu reclama agenției Simbotours și că nu știe a cui este agenția. Mai mult, în CA nu s-a discutat niciodată de acordarea gratuită a unui autobuz acestei agenții.
Demersuri tardive şi declaraţii contradictorii
Săptămâna trecută, înaintea şedinţei ordinare a Consiliului Local, i-am solicitat din nou directorului Simion Ivan informaţii cu privire la autobuzele care pot fi folosite gratuit pentru reclamă. Mult mai sigur pe el de data aceasta, Simion Ivan a precizat că, pe lângă cele două autobuze ocupate deja, Teatrul de Nord a solicitat altele patru în acelaşi scop. Acesta a mai arătat că intenţia conducerii Transurban este de-a include într-un proiect de hotărâre decizia Consiliului de Administraţie privind reclama gratuită în exteriorul autobuzelor. Dar cam târziu! Mai întâi pentru că acest demers ar fi trebuit făcut imediat după decizia Consiliului de Administraţie şi ţinând cont de câteva aspecte de şcoală elementară. Unul ar fi modalitatea prin care Teatrul de Nord a aflat brusc despre posibilitatea de a-şi face reclamă pe exteriorul autobuzelor.
Majoritatea autobuzelor sunt praf
Potrivit directorului Simion Ivan, reclama făcută în interiorul autobuzelor este taxată cu 0, 40 euro/lună plus TVA pentru un afiş în format A4, sumă care creşte progresiv în funcţie de dimensiunea afişului. Pentru reclama exterioară, de felul celei pe care şi-o face gratuit Simbotours doar pentru că e neam cu viceprimăriţa Marcela Papici, tariful este diferit, adică 10 euro/mp/lună. Nişte bănuţi care n-ar fi chiar de colea, dacă ar fi încasaţi cu acte în regulă, dincolo de preferinţe şi simpatii ori chestiuni de ordin ierarhic.
Altfel, parcul auto al SC Transurban SA Satu Mare nu pare să se simtă prea bine. Din cele 41 de autobuze pe care le deţine, 34 ies zilnic pe traseu, dar cel puţin trei-patru sunt nevoite să se retragă la garaj obosite şi demoralizate din cauza defecţiunilor. Directorul Simion Ivan recunoaşte că parcul auto e vechi şi că pentru reparaţii şi piesele de schimb necesare se cheltuiesc lunar până la 30.000 lei. Din cele 41 de autobuze, 15 sunt dintre cele mai puţin uzate, cumpărate în 1990, restul abia dacă mai rezistă, iar unul – SM 75 BUS – din anul 1974, deţine recordul de longevitate.
[stextbox id=”custom” caption=”Averea şi interesele viceprimarului Papici”]
Marcela Papici este viceprimarul municipiului Satu Mare din luna iulie a anului trecut. Conform declarației de avere, Papici deține două conturi bancare în valoare de 10.000 de lei la OTP Bank și 15.000 de lei la ING Bank. Împreună cu soțul ei, este proprietara unui terne de intravilan în municipiul Satu Mare de 35 mp, a unui apartament de 81 mp, și a unui sfert dintr-un apartament de 80 de mp, parte obținută prin moștenire. Anul trecut a încasat 2.442 lei ca administrator al SC Simbolife SRL Satu Mare, iar apoi 18.738 lei ca viceprimar al Sătmarului. Asociația “Părinți pentru copii “ a renumerat-o cu 5.904 lei, iar Clubul Rotary cu 5.911 lei. Soțul Mircea Papici este pensionar militar și primește lunar o pensie de 1.950 lei.
Conform declarației de interese, Marcela Papici deține 50% din părțile sociale ale SC Simbolife SRL și 25% din SC Simboprest SRL. Firma Simbolife, care administrează agenția de turism Simbotours, a fost înființată în 2005 de Marcela Papici, Lenuța Daniela Rentea și Dana Nadia Matei – Șandor. Aceasta din urmă s-a retras din firmă la sfârșitul anului 2008, părțile sociale fiind împărțite între Papici și Rentea.
[/stextbox]
Dansa inca este implicata in agentia Simbotours degeaba sustine ca nu este din moment ce are actiuni. Ar trebui verificat si in Primarie in ultimul an cate facturi de bilete de avion sau alte servicii de cazare s-au achitat spre Simbotours si daca pentru acele bilete s-au cerut tarife de la mai multe agentii pentru ca tariful cel mai bun sa castige si nu agentia viceprimarului.
mai Papici, papitzoaie de 2 lei, mai da-te dracu cu afacerile si combinatiile tale pe banii statului. Nu ti-e rusine la buca sa practici chestii de-astea penale ? Ai fost numita (nu aleasa) viceprimar de SM, vezi-ti asadar de atributiile de servici (pe care oricum nu le indeplinesti ori le indeplinesti de tot rahatul), nu de jmenuri de-astea pe banii populatiei. Hoatza dracu’ !
Interesant articolul dv, Ce doresc sa va spun este urmatorul lucru, Au fost multi viceprimari in acest oras dar niciunul nu a fost ata de activ ca si Marcela Papici .Ca si cititori putem comenta multe dar haideti sa fim corecti si sa analizam activitatea dansei de cand este in Primaria Satu Mare.
De acord, dar daca tot face si pt ea macar sa nu faca asa in vazul lumii. Ca si altii au facut pt ei , e si normal. Dar sa iti faci ditamai reclama gratuita la agentie pe autobusele care circula pe banii nostri e un pic exagerat.
mare costi, să fim corecţi înseamnă să lăsăm un organ de cercetare şi urmărire penală să analizeze activitatea în funcţia de viceprimar a lui madame Papici, la fel cum ar trebui să se întâmple şi cu cea a lui Coica, Ştef, Govor, asta ca să mă refer doar la vârful piramidei! Punem pariu că nenea Iancu (nu scriitorul, ci procurorul) se va învârtoşa să instrumenteze dosarul madamei Papici?
Bai costica, ce a facut papitzoaia?
– pista de popice in sensul giratoriu
– a luat banii nejustificat de la scoli si gradinitze (a desfiintat sistemul ce a functionat bine n perioada vicelor Solschi si Kereskeny)
– a dus de rapa CSM Satu Mare in calitate de presedinte cons. de administratie
– si, cam atat…
Pai, nu degeaba i-au fost diminuate atributiile d-nei vice in legatura cu invatamintul. Directorii sunt fericiti ca au de-a face cu dl. Roca care macar are respect si empatie fata de scoli.
Iar v-a dat comanda Sile sa scrieti material dupa ce viceprimarita a votat impotriva Florisal…
Dar poate scrieti asa din greseala si de blocul Florisal care nu se mai termina de ani buni, poate scrieti si de …DJ Coica care prin administratorul Dersidan in asociere cu Silaghi are Radio 1 etc etc…
Marius, nu crezi că le ceri prea mult unora care au pângărit vocaţia de jurnalist pentru postura de scrib mercenar? Aşa e, articolul e scris la comandă. Ca mai toate articolele din “Transilvania Jurnal” şi din restul publicaţiilor locale, în frunte cu “Gazeta de Nord-Vest”! Nu ai observat că nu s-a scris nici un rând despre prelungirea contractului de salubrizare cu Florisal?!
Pentru că s-a dat cu patronu’, deocamdată, Coica a scăpat să fie bălăcărit în ziar, dar campania de strângere de informaţii compromiţătoare despre primar încă nu s-a încheiat, iar fiul lui Puşcaş se ocupă de asta. Cel puţin o vreme, n-o să se scrie despre mizeriile actualilor decizionali, cât timp interesele converg, în ciuda scânteilor intense existente în triada Coica – Ştef – Govor.
Apropo, totuşi, nu peste mult, s-ar putea să avem printr-o fiţuică din asta folosită pe post de linşaj mediatic, articole despre directorul Apaserv, Stegerean. Prietenii ştiu de ce!
Florisal e suparata pe ea?
e curios cum la 35 km distanta un primar udmr deturneaza fonduri publice -modifica proiecte cu fonduri europene si dirijeaza banii prin firmele marghitene si toti tac….de fapt la asa sume…e mare frica de vorbit sau?
recent a omis bisericile romanesti de pe harta orasului si iar tac pixurile….sau e mai usor de purtat un razbel cu o femeie pentru o simpla reclama?
kovacs plateste bine la judet pe cine trebuie????
o suma de rasu lumii e mai mediatizata ca milioanele de euro sifonate de kovacsu in format ia zilei
Poate ar fi bine sa o intrebati pe doamna Papici in legatura cu tunul pe care l-a tras prietenul dansei Selcuk de la Premium Holiday agentiilor din Satu Mare in 2011. Poate chiar si pe Stef. In 2011 Papici si cu Rentea s-au ocupat cica de gasirea unuor turoperatori care sa opereze curse din Satu Mare in Antalya. Delegarea au primit-o de la Stef care in imensa lui imbecilitate a vrut sa faca pentru oras ceva iesit din comun. Fiind vicepresedinte de Consiliu Judetean avea in subordine Aeroportul care cica trebuia sa aiba miscare. S-a dus la Toullouse la Targ sa aduca companii aeriene, dar fara suc*-ces.Asa ca a ajuns la Satu Mare d-l Suleiman Selcuk, bun prieten al agentiei Simbotours, care a promis marea cu sarea. Asigurarile ca operatiunea va fi un succes au fost date de Agentia Simbotours iar garant a fost Consiliul Judetean Satu Mare. In septembrie 2011 d-l Selcuk Suleiman a tras obloanele, CJ Satu Mare s-a spalat pe maini, iar agentiile au ramas cu datoriile fata de clienti, dupa ce in prealabil au achitat contravaloarea vacantelor catre Premium Holidays. Ce ziceti ??? Ciudat, credeti ca Papici si Rentea stiau ceva. Nu a fost cumva o smecherie de a pune pe butuci firmele de turism din Satu Mare, sa ramana ele singurele pe piata?
Oricum agentia Simboturs este in cadere libera. Tot mai multi clienti se orienteaza spre alte agentii deoarece si-au dat seama ca totul este doar o gluma de agentie. Nu au pregatirea necesara pentru a face turism. Pentru turism trebuie pregatire ( o spun unii si altii ).
Bine ca la rubrica asta comentati, de aici se vad interesele, conducerea primariei si cei subordonati, niste mizerii cu interese proprii si nicdecum publice.
Buna ziua , sunt Dana Rentea , asociat unic la S.C. SIMBOLIFE S.R.L. , directorul agentiei SIMBOTOUR . Pentru a-mi spune parerile , nu am nevoie sa ma ascund sub un pseudonim . Cred si in ziua de azi in dreptul satmarenilor de a zbura in vacanta de la ei de acasa .Multi turisti si-au manifestat dorinta de a zbura in concediu din Satu Mare . De aceea in 2011 si 2012 ne-am pus puterea de munca si stiinta ce o aveam in scopul realizarii de zboruri charter .Timp de luni de zile au fost contactati mai multi operatori de turism si companii aeriene , ca in final Premium Holidays sa vina cu oferta de a opara aceste zboruri . Nimeni din firma , la acel moment , nu era implicat nici in politica , nici in administratie . Aveam doar mult entuziasm , asa ca ni s-a parut normal sa sustinem proiectul Consiliului Judetean , chiar daca in 2011 falimentul touroperatorului ne-a adus mari prejudicii financiare, noua si multor agentii din intreaga tara . Ne pare rau pentru colegii din celelalte agentii , care au avut avut si ei pierderi , nu la fel de mari ca ale noastre , dar tot nedorite .
Dar entuziasmul nu l-am pierdut si nu voi ezita sa sustin din nou o astfel de initiativa , adica zboruri externe din Satu Mare . Vreau sa pun Satu Mare pe harta turismului romanesc .
Atat am avut de spus despre acest subiect .