Teatrul de Nord din Satu Mare merge în “exil”
Teatrul de Nord pleacă în exil pentru doi ani. Până la finalizarea lucrărilor de renovare, piesele se vor juca în sala de spectacole a Casei de Cultură a Sindicatelor. Directorul Teatrului de Nord, Sorin Oros, afirmă că cei 94 de actori ai teatrului râd cu un ochi și plâng cu altul. „Faptul că această clădire va fi reabilitată este o bucurie, dar asta înseamnă că minim 2 ani vom juca pe altă scenă. Noi ne vom muta la Casa de Cultură a Sindicatelor în jurul datei de 20 august. Toată lumea e destul de speriată pentru că nu știm ce ne așteaptă la iarnă”, a declarat Oros, care a adăugat că teatrul nu a mai avut parte de o reabilitare de acest fel de când a fost construit.
124 de ani. Atât a trebuit să treacă până când una dintre cele mai frumoase clădiri de teatru din Ardeal să intre în reabilitare completă. Clădirea Teatrului de Nord din Satu Mare va fi reabilitată în baza unui proiect finanțat din fonduri europene în valoare de 2, 5 milioane de euro.
Sorin Oros a mai precizat că începând cu noua stagiune, Teatrul de Nord din Satu Mare va avea mai mulţi actori noi, iar în programul stagiunii vor fi incluse şi spectacole noi. De asemenea, atelierele se vor muta în fostul Liceu de Artă, iar Primăria va pune la dispoziţia actorilor care nu sunt din Satu Mare două apartamente.
Mutarea teatrului provoacă neliniști, conducerea teatrului spunând că spectatorii fideli se vor obișnui greu cu noua locație. “Sala Casei de Cultură are peste 500 de locuri, de multe ori va părea goală. În special spectatorii secției maghiare sunt mai conservatori, iar Casa de Cultură nu are eleganța celei a Teatrului”, spune Sorin Oros.