Spectacol caritabil cu muzică și dans pentru copiii cu autism

Evenimentul „Împreună pentru o lume mai bună“ s-a desfășurat pe platoul din fața Casei de Cultură a Sindicatelor

Un eveniment caritabil a avut loc vineri, de la ora 19.00, pe platoul din fața Casei de Cultură a Sindicatelor din Satu Mare, în cadrul căruia, printr-un spectacol interactiv de muzică și dans în aer liber, dar și printr-o expoziție de fotografie, s-au strâns fonduri pentru copiii cu autism de la Asociația “Sfântul Benedict“din Satu Mare.

Trupa de dans Black&White-Angels, în colaborare cu Casa de Cultură G.M.Zamfirescu, a organizat vineri evenimentul „Împreună pentru o lume mai bună“, în cadrul căruia a avut loc un spectacol interactiv de promovare a dansului şi a culturii hip-hop, dar şi o impresionantă expoziţie de fotografii pe tema dansului.

Evenimentul desfăşurat pe platoul din fața Casei de Cultură a Sindicatelor a fost organizat cu ocazia aniversării a cinci ani de la înființarea trupei de dans Black&White-Angels. Timp de două ore, invitaţii au dansat şi au cântat, spre bucuria sătmărenilor veniți în număr mare la spectacol. Invitaţii au fost atât din Satu Mare cât şi din Oradea: Loga Dance School, Passion 4Salsa, Meyo (Oradea) Replay Dance, Studio (Oradea), MrSiid (Salonta), Vlady, Paula Raț, Csaba Cserey şi gazdele Black & White Angels şi Black şi White Lil’Angels.

Expoziţia foto pe tema dansului, care aparține lui Dragoş Edmond, întemeietorul echipei „Black & White Angels”, a avut loc în holul Casei de Cultură G.M. Zamfirescu. Preţurile fotografiilor au început de la 15 lei, iar  sumele obţinute vor fi donate copiilor cu autism de la Asociaţia „Sfântul Benedict“ din Satu Mare. De asemenea, cu sprijinul fundaţiei Hans Linder, a fost amplasată şi o urnă unde persoanele prezente au donat bani în funcţie de posibilităţi.

Norbert Drăguş, preşedintele Asociaţiei Sfântul Benedict, susţine că nu se află la prima colaborare de acest gen cu trupa de dans Black&White-Angels. Aceasta a organizat, în ultimii trei ani, mai multe evenimente pentru ajutorarea copiilor cu autism.

“Ne sunt foarte folositoare aceste sume. Cele mai importante nevoi care trebuie acoperite sunt pentru suportul didactic şi cartelele care ajută copiii să comunice cu societatea “, a declarat Norbert Drăguș, preşedintele Asociaţiei Sfântul Benedict.

 Text: Sergiu Podină
 

[nggallery id=72]

Distribuie:

Postaţi un comentariu