Simona Babici a fost schimbată de la Paşapoarte

Comisarul şef Simona Babici / Foto © Transilvania Reporter

Începând cu a doua jumătate a lunii septembrie, comisarul şef Simona Babici nu mai este şefa Serviciului Comunitar de Eliberare şi Evidenţă a Paşapoartelor Simple Satu Mare. Ea a fost eliberată din funcţia de conducere prin Ordin al prefectului Eugeniu Avram, iar începând cu 23 septembrie la comanda SPCEEPS Satu Mare a fost împuternicit pentru şase luni inspectorul principal de poliţie Gheorghe Todoran.

Potrivit prefectului Eugeniu Avram, eliberarea din funcţia a Simonei Babici este consecinţa anchetelor disciplinare efectuate de Comisia de Disciplină din cadrul Direcţiei Generale a Paşapoartelor Bucureşti, ordinul de eliberare fiind emis de şeful DGP, chestorul de poliţie Aurel Sime.

Prefectul a mai declarat că Simona Babici a atacat în Contencios Administrativ ordinul privind schimbarea sa din funcţie. Până la clarificarea situaţiei, împuternicit la comanda SPCEEPS Satu Mare rămâne inspectorul principal Gheorghe Todoran, fosta şefă având stabilite alte atribuţii.

Distribuie:

Postaţi un comentariu