Show cu Albinuţele Baltice la Satu Mare. Programul mitingului aviatic

Albinele baltice vor survola cerul Sătmarului. Foto: jetphotos.net

Un miting aviatic, care va aduna la Satu Mare cel puţin 20 de aeronave de excepţie, va avea loc sâmbătă începând cu ora 14:00 pe Aeroportul Internaţional. Evenimentul, aflat în acest an la cea de-a VI-a ediţie, este organizat de Consiliul Judeţean în colaborare cu Aeroclubul României, Aeroportul Internaţional Satu Mare şi compania TAROM.

George Rotaru, directorul Aeroclubului României, a precizat joi, în cadrul unei conferințe de presă că în cadrul spectacolului aviatic ce va fi susţinut de Aeroclubul României vor putea fi văzute un planor de acrobaţie, o formaţie de avioane de şcoală, o formaţie de avioane ultrauşoare, o formaţie de trei avioane de înaltă acrobaţie şi un avion care lansează paraşutişti. Ca elemente deosebite, o aeronavă Tarom va fi însoţită de avioanele de înaltă acrobaţie, va fi o încercare de formaţie alcătuită dintr-un avion cu reacţie şi unul cu elice, precum şi tot ce înseamnă acrobaţie şi paraşutiştii lotului naţional. La rândul său, Arytom Soloduha, liderul formaţiei de zbor Baltic Bees din Letonia, a menţionat că Albinuţele Baltice vor prezenta un spectacol de 25 de minute cu cele cinci avioane, iar participanţii vor putea asista la un show dinamic cu muzică, fum, înscrisuri pe cer, într-o atmosferă care va creşte progresiv în intensitate.

 

George Rotaru si Arytom Soloduha
 

La mitingul aviatic vor mai putea fi văzute o aeronavă SMURD, elicopterele Ministerului de Interne, un MIG 21 Lancer, precum şi un elicopter IAR 330 PUMA. Pentru a facilita accesul sătmărenilor la aeroport, sâmbătă între orele 11:00 – 18:30 va fi asigurat transportul cu mai multe curse speciale. Din Micro 16, prima cursă va porni la ora 11:30,   iar din cartierul 14 Mai la ora 12:00, după care cursa va circula din oră în oră.

 

Programul mitingului aviatic:
14:00  –  Formaţie 2 avioane Ikarus C-42 B – “The Pelicans”
14:15  – Lansare paraşutişti
14:25  – MIG-21 Lancer
14:40  – Formaţie două avioane ZLIN 142 – “Vulturii Tricolori”
14:55  – Exerciţiu MI-17 – MAI
15:10  – Formaţie ATR 42 TAROM cu două EXTRA 300L
15:25  – Evoluţie solo EXTRA 330SC
15:35  – Baltic Bees
16:10  – Evoluţie elicopter  IAR 330 Puma
16:20  – Evoluţie acrobatic planor IS 28B2
16:30  – Evoluţie solo EXTRA 300L
16:40  – Lansare paraşutişti
16:50  – Evoluţie elicopter EC 135 – MAI
17:00  – Plecare ATR 42 TAROM
17:10  – Formaţie 3 Extra – “Şoimii României”
17:30  – Închiderea programului

Distribuie:

Postaţi un comentariu