Se modifică taxele de obţinere a paşaportului simplu pentru copii
Începând de luni, 12 august, se modifică taxa de obţinere a Paşaportului Electronic Simplu pentru persoanele care nu au împlinit vârsta de 12 ani, în sensul schimbării vârstei de amprentare a minorului de la 6 ani la 12 ani, implicit şi a valabilităţii paşaportului.
Astfel, noile taxe ce vor fi încasate sunt:
– pentru persoanele care nu au împlinit vârsta de 12 ani, Paşaportul Electronic Simplu va avea valabilitatea de 3 ani, iar cuantumul taxei va fi de 244, 00 lei (inclus TVA);
– pentru persoanele cu vârstă de peste 12 ani, Paşaportul Electronic Simplu va avea valabilitatea de 5 ani, taxa fiind de 270, 00 lei (inclus TVA).
Pentru toate situaţiile în care la data plăţii contravalorii blanchetelor paşapoartelor electronice simple (270 lei) solicitantul se încadra la condiţiile de eliberare a unui paşaport electronic cu valabilitate de 5 ani, iar ulterior după data de 12 august (inclusiv), la data cererii, se încadrează în condiţiile pentru eliberarea unui paşaport electronic cu valabilitate 3 ani, Compania Naţională Imprimeria Naţională S.A. va proceda la restituirea diferenţei de 26 lei.
Restituirea diferenţei se va efectua în baza următoarelor documente depuse/transmise prin poştă către C.N. “Imprimeria Naţională” din Bucureşti, B-dul Iuliu Maniu, nr. 244D, sector 6, după cum urmează:
1. cerere întocmită de către părintele copilului minor, cu specificarea datelor de identificare şi a datelor referitoare la modalitatea de restituire a diferenţei de 26, 00 lei ( cont IBAN, banca titularului de cont)
2. copie act de identitate părinte;
3. copie paşaport electronic copil minor.
Modalitatea de restituire a diferenţei de 26 lei se va aduce la cunoştinţă cetăţeanului şi prin înscrisuri vizibile afişate la ghişeele/punctele de lucru, respectiv site-ul Instituţiei Prefectului Judeţul Satu Mare, secţiunea ”Paşapoarte”.
Şi după data de 12 august preţurile vor fi diferenţiate, la momentul încasării, în funcţie de vârstă. În cazul în care încadrarea persoanei se face la o altă categorie de vârstă la data depunerii cererii de eliberare a paşaportului faţă de data achitării taxei, nu se va percepe diferenţa de preţ.