Școală europeană pentru copiii cu nevoi speciale
Reprezentanţii comisiilor tehnice din cadrul Primăriei, respectiv Consiliului Judeţean Satu Mare, au semnat miercuri, la faţa locului, procesele verbale de predare- primire a imobilului în care, până în anul 2010 şi-a desfăşurat activitatea Şcoala Generală nr.13. În acest fel, imobilul fostei şcoli a fost preluat de Consiliul Judeţean, care va aloca 200.000 lei pentru lucrările de amenajare a viitorului sediu al Centrului Judeţean pentru Educaţie Incluzivă. Clădirea are 1.200 mp, urmând să fie găzduiţi cei peste 200 de copii cu deficienţe mintale, sindrom Down sau cu autism.
În imobil, aflat în avansată stare de degradare, a funcţionat o şcoală până în 2010, când a fost închisă din cauza numărului mic de copii. Preluarea imobilului de către Consiliul Judeţean are loc după ce, în luna iunie, consilierii municipali UDMR au respins proiectul de hotărâre privind transmiterea clădirii din patrimoniul municipiului în cel al judeţului, pe motiv că “Consiliul Judeţean nu este o gazdă bună”. Anterior, în anul 2005, clădirea a fost reabilitată printr-o investiţie a Băncii Mondiale în valoare de 50.000 lei. În anul 2010, odată cu începerea procesului de comasare a şcolilor, unitatea de învăţământ a fost desfiinţată. De atunci, pe fondul disputelor frecvente generate de o posibilă nouă destinaţie a imobilului, clădirea a fost devastată de hoţi. Lucrările de reabilitare integrală a imobilului vor dura aproximatin un an, după care Centrul Judeţean de Educaţie Incluzivă se va muta în casă nouă.