Sătmărenii fentează taxa de timbru
Sute de sătmăreni au profitat până acum de lacunele unei ordonanțe de urgență care le-a permis să fenteze plata taxei auto. Este vorba de articolul 8 al Ordonanței de Urgență (OUG) nr. 9/2013. În textul acestui act normativ, la litera „f” se stipulează că „timbrul (n.r. de mediu) nu se plătește atunci când autovehiculele sunt dobândite prin partaj”. Atât. Nu se specifică dacă este vorba exclusiv despre partajul între soți sau aici pot fi incluse toate persoanele care au dobândit împreună un bun și care se dorește a fi partajat.
Prin intermediul OUG 9/2013, sute de automobile au fost înmatriculate în Satu Mare doar în ultima lună, iar numărul acestora este în continuă creștere. Sătmărenii au preluat repede exemplu vecinilor din Maramureș, primii care au sesizat portița oferită de ordonanța sus-amintită. „Este adevărat că putem vorbi despre un număr mare al înmatriculărilor de autoturisme pe baza acestei OUG. Nu avem un număr exact al acestor înmatriculări dar oricum cifra se ridică la ordinul sutelor. Tot acest val s-a făcut simțit abia în ultimele săptămâni. Noi nu suntem în măsură să discutăm legalitatea sau moraliitatea unei OUG. Cetățenii se prezintă la birourile noastre cu actul notarial în mână, iar noi suntem nevoiți să-l punem în aplicare”, a precizat, pentru Transilvania Reporter, comisarul-șef Zamfir Moza, șeful Serviciului Permise și Înmatriculări Auto Satu Mare.
Fenomenul a luat amploare, fiind înmatriculate atât mașini ieftine, de 1.000-2.000 de euro, dar și bolizi în valoare de zeci de mii de euro. În cazul acestora din urmă, proprietarul poate economisi mii de lei prin neplata taxei de timbru. Menționăm că aceștia din urmă apelează la această chichiță legislativă încă din luna martie, atunci când a fost emisă ordonanța.
Metoda simplă de păcălit statul
Metoda de fentare a taxei de timbru este una extrem de simplă, una care nu implică nici măcar o birocrație exagerată. În primă fază, autoturismul adus din străinătate este achiziționat pe numele a două persoane, care nu trebuie să fie în mod obligatoriu soț și soție, nici măcar rude. Pentru acest demers este suficient un simplu act de mână. Imediat după cumpărare, cei doi proprietari se prezintă la un notar căruia îi solicită inițierea procedurilor de partajare a bunului respectiv. După partajare, autoturismul rămâne în posesia unui singur proprietar, mașina în cauză având acum calitatea de bun provenit din partaj și implicit aceea de a fi scutit de plata taxei de timbru. Astfel, noului proprietar nu-i rămâne decât să prezinte actul notarial la Serviciul de Inmatriculări, ai cărui funcționari sunt nevoiți să-l pună în aplicare.
Notarii sătmăreni se opun tacit
Singurii care pot limita valul de înmatriculări pe baza OUG 9/2013 sunt notarii publici. În Satu Mare, majoritatea acestora au hotărât să nu mai emită acte notariale de partajare în cazul autoturismelor. Unii notari sătmăreni însă acceptă în continuare eliberarea actelor de partaj. În definitive, ei nu fac altceva decât să pună în aplicare un act normativ în vigoare. În plus, mulți notari nu își permit să refuze un număr atât de mare de clienți. „Biroul nostru notarial refuză să emită acte de partaj dacă persoanele în cauză nu sunt soț și soție. Aceeași decizie au luat-o și majoritatea colegilor noștri sătmăreni. Până la urmă vorbim aici despre o ordonanță de urgență extrem de ambiguă și care lasă loc la multe interpretări. Cu toate acestea unii notari publici emit în continuare asemenea acte de partaj cu toate că Uniunea Notarilor Publici se opune clar acestei ordonanțe. Se fac presiuni pentru modificarea OUG 9/2013, și din câte am înțeles se lucrează la un nou text al actului normativ, mult mai clar, și care să nu lase loc la interpretări”, ne-a declarat notarul sătmărean Ioan Cherestesiu. Așa cum ne-a arătat experiența ultimilor ani, modificarea unui act normativ în România durează chiar mai mult decât elaborarea lui în primă fază. Prin urmare, cetățenii de rând, dar mai ales băieții deștepți vor avea la dispoziție încă o bună perioadă în care să priveze statul de banii aferenți timbrului de mediu.
Dar despre faptul ca statul priveaza cetatenii acestei tari de drepturile pe care le au,drepturi conferite de CONSTITUTIA ROMANIEI,despre alte ordonante”ambigue”care dezavantajeaza cetateanul roman,nu ar trebui scris?Nu cred ca trebuie sa acuzati persoanele care au inmatriculat in acest mod,cred ca cei care nu si-au facut treaba cum trebuie,pentru care au fost alesi si sant platiti sant cei care ne conduc tara,de la care ar trebui sa luam exemple bune,asa ca intr-o familie:daca mama si tata dau un bun exemplu de comportament copiilor ,in mod sigur si acestia vor fii la fel!!! “deci:daca statul ne inseala tot timpul si noi incercam sa facem la fel!”