Primăria scoate Universitatea Babeş Bolyai în stradă. Rectoratul UBB: Nu părăsim sediul!
Ignorând un contract valabil încă 26 de ani, primarul Dorel Coica doreşte să mute sediul Primăriei în imobilul de pe strada Petofi în care de 14 ani îşi desfăşoară activitatea extensia de la Satu Mare a Universităţii Babeş Bolyai din Cluj Napoca. Edilul şef îşi argumentează decizia prin faptul că Primăria Satu Mare este chiriaşa Consilului Judeţean, deşi n-a plătit vreodată chirie. În ceea ce priveşte viitorul sediu al Extensiei UBB, edilul şef oferă varianta mutării în fosta Şcoală Generală nr.5 de pe strada Wolfenbuttel, care, deşi este la capătul oraşului, în opinia primarului, ar putea fi potrivită pentru desfăşurarea activităţii universitare. Şi, uite aşa, ca şi cum toate ar merge strună în Satu Mare, iar asta ar fi singura mare grijă a edililor, se dă cu tifla şi singurei universităţi de stat şi de mare prestigiu pe care o are oraşul!
Argumente şi contra-argumente
Primarul Dorel Coica susţine că, pe lângă necesitatea concentrării tuturor instituţiilor şi serviciilor subordonate Primăriei sub acelaşi acoperiş, unul dintre motivele foarte serioase care au generat decizia mutării universităţii din sediul de pe strada Petofi este neplata chiriei.
“Această clădire este a Primăriei, iar Primăria stă în chirie la Consiliul Judeţean. Şi apoi, nu vă supăraţi, să stai atâţia ani într-un spaţiu fără să plăteşti chirie Primăriei, nu mi se pare normal! Cetăţenii au fost văduviţi de aceşti bani”! – declară primarul.
Argumentele primarului Dorel Coica sunt demontate de Veigh Balasz, directorul de studii al Extensiei UBB. Acesta afirmă că neplata chiriei invocată de edilul şef este falsă. ”În anul 1999, când a fost înfiinţată la Satu Mare Extensia UBB Cluj Napoca, sediul de pe strada Petofi a fost atribuit universităţii printr-o Hotărâre a Consiliului Local pentru o durată de 40 de ani, iar în locul chiriei s-a stabilit ca universitatea să amenajeze interiorul clădirii şi să asigure funcţionarea acesteia”, precizează Veigh Balasz.
Primarul Coica: Răspunsul UBB oricum nu contează!
Vorbind despre modalitatea prin care Primăria a adus la cunoştinţa UBB Cluj Napoca intenţia privind mutarea sediului Extensiei de la Satu Mare şi sărind peste varianta diplomatică a unei discuţii la “masa tratativelor”, primarul Dorel Coica afirmă că mai întâi a informat neoficial conducerea de la Satu Mare, după care a dispus trimiterea unei adrese oficiale către Rectoratul UBB Cluj Napoca. Demers inutil, se pare, în condiţiile în care edilul şef afirmă că, indiferent de natura răspunsul Rectoratului, decizia privind mutarea sediului nu va fi schimbată.
“Oricum, deznodământul este acelaşi. Se vor muta de acolo, ori în sediul propus de noi, ori în altă parte, unde doresc ei. Eu vreau ca de anul viitor să începem lucrările de amenajare a spaţiului, iar într-un an jumătate – doi, să mutăm Primăria pe strada Petofi. În felul acesta, toate instituţiile şi serviciile subordonate vor fi în acelaşi loc, ceea ce va fi în folosul cetăţenilor”, a declarat Dorel Coica.
Poziţia Rectoratului UBB: Nu părăsim sediul!
Între timp, primarul Dorel Coica a plecat în concediu fără să aştepte răspunsul Rectoratului UBB Cluj Napoca. Directorul de studii al Extensiei de la Satu Mare, Veigh Balasz, spune că în răspunsul formulat la adresa Primăriei Satu Mare, rectorul UBB Cluj Napoca, Ioan Aurel Pop, invocând Hotărârea Consiliului Local din anul 1999, precizează ferm că Extensia de la Satu Mare nu va părăsi sediul. Veigh Balasz reaminteşte că în anul 1999, când imobilul de pe strada Petofi a fost atribuit Extensiei de la Satu Mare a UBB Cluj Napoca, în Hotărârea Consiliului Local au fost menţionate clar condiţiile: în loc de chirie, amenajarea interioară a imobilului de către UBB Cluj Napoca, respectiv asigurarea funcţionalităţii acestuia ca universitate. În concluzie, afirmă Veigh Balasz, nu vom pleca din sediul de pe strada Petofi!
[stextbox id=”custom” caption=”Aproximativ 600 de studenţi anual”]În cadrul Extensiei de la Satu Mare a UBB Cluj Napoca funcţionează Facultatea de Ştiinţe Politice şi Administrative şi Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei, iar directorul de studii Veigh Balasz susţine că numărul anual al studenţilor ajunge până la 600. La început, în cadrul Extensiei, a funcţionat ca şi colegiu de 3 ani, forma de învâţământ la zi, cu specializarea ”Administraţie Publică Locală şi Secretariat”. Specializarea a început cu trei linii de studiu- română, maghiară şi germană. Începând cu anul universitar 2000-2001, în acelaşi sediu funcţionează şi Colegiul Pedagogic de Institutori, cu predare în limba maghiară, care s-a transformat în 2005 în facultate datorită implementării în România a procesului de la Bologna. Prin transpunerea Declaraţiei de la Bologna, începând din anul universitar 2005-2006, sistemul de învăţământ superior din România trece prin transformări majore, legiferate prin Legea nr. 288/2004 privind organizarea studiilor universitare şi prin HG nr. 88/2005 privind organizarea studiilor universitare de licenţă. Facultatea de Ştiinţe Politice şi Administrative din cadrul Extensiei UBB Cluj Napoca a fost autorizată, iar din 2008 a fost acreditată.[/stextbox]
Rugaminte de a corecta, numele domnului director de la Extensia UBB Satu Mare este Vegh Balazs, si nu Veigh Balasz.
Alta corectare: denumirea corecta este Facultatea de Stiinte Politice, Administrative si ale Comunicarii si nu Facultatea de Stiinte Politice si Administrative.
http://www.realitatea.net/dosar-de-politician-dorel-costica-coica-primarul-de-la-satu-mare_1264129.html