Peste 2.000 de participanţi la Ziua Porţilor Deschise la ContiTech Carei
Peste 2.000 de persoane au participat la prima ediţie a Zilei Porţilor Deschise şi a Calității la fabrica ContiTech din Carei. Evenimentul a fost organizat pentru familiile angajaţilor, în cadrul căruia soții, părinții și copiii celor care lucrează pentru companie au putut vedea procedurile, condițiile, respectiv mediul în care lucrează angajații societății ContiTech.
Participanţii au vizitat halele de producție în grupuri coordonate de profesioniștii companiei. Coordonatorii evenimentului au explicat vizitatorilor în detaliu procedurile de lucru și responsabilitățile angajaților la fabricarea furtunurilor de cauciuc produse de ContiTech Carei, care ajung în motorul autovehiculelor clienților cum ar fi BMW, Volkswagen sau Lamborghini.
”Îmbunătățirea calității nu este o opțiune, ci o necesitate. Trebuie să implementăm optimizările Continental Business Systems nu numai în lanțul de aprovizionare, ci și la nivelul clienților și furnizorilor. Filozofia noastră este calitatea, iar mentalitatea orientată spre calitate este obiectivul nostru. Fiecare angajat al companiei este responsabil pentru standardul înalt de calitate” a declarat Omar Guevara Delgado, expert în domeniul calităţii.
Ziua Porților Deschise și a Calității nu este singurul eveniment organizat de ContiTech Carei pentru angajați și familiile acestora. Compania organizează anual și Ziua Mediului, eveniment prin prisma căruia managementul ContiTech Carei dorește să conștientizeze familiile angajaților asupra problemei deșeurilor.
Cu o cifră de afaceri de 32, 7 miliarde de euro în 2012, Continental se numără printre cei mai importanţi furnizori pentru industria auto la nivel mondial. Cu produsele sale din domeniul sistemelor de frânare, al sistemelor şi componentelor de propulsie şi de rulare, panouri de bord, soluţii infotainment, sisteme electronice pentru autovehicule, anvelope şi produse tehnice din elastomeri, Continental îşi aduce contribuţia la siguranţa deplasărilor şi protejează clima. În plus, Continental este un partener competent în comunicarea auto interconectată. Pentru Continental lucrează în prezent în jur de 170.000 de angajaţi în 46 de ţări.
Până la sfârşitul anului 2012, Continental a investit peste 700 de milioane de euro în activităţile din România. Atât Automotive Group cât şi Rubber Group sunt reprezentate în România. Continental deţine sapte unităţi de producţie si trei centre de cercetare şi de dezvoltate în Timişoara, Sibiu, Carei, Nadab, Brasov şi Iaşi. Continental este partener al unui joint-venture în Slatina şi al unui centru de distribuţie al anvelopelor pentru Europa de Est, în Săcălaz. Continental are în prezent cca 12, 000 de angajaţi în România.