O dată la un secol. Teatrul de Nord va fi reabilitat după 124 de ani
124 de ani. Atât a trebuit să treacă până când una dintre cele mai frumoase clădiri de teatru din Ardeal să intre în reabilitare completă. Este vorba despre clădirea Teatrului de Nord din Satu Mare, care va fi reabilitată în baza unui proiect finanțat din fonduri europene cu 2, 5 milioane de euro. Cel puțin doi ani de zile, actorii Teatrului de Nord vor juca pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor.
Inaugurarea oficială a primului teatru construit în oraşul Satu Mare a avut loc în 20 martie 1848. Arhitectul acestei prime clădiri a fost Friedl Janos. Oraşul nu avut o trupă constantă de teatru, clădirea fiind doar gazdă a trupelor care doreau să-şi prezinte spectacolele aici. În anul 1887, datorită sistematizări oraşului, teatrul a fost demolat cu promisiunea de a se construi un altul. În anul 1889, 18 mai, s-a pus piatra de temelie a actualei clădiri, care s-a numărat printre primele clădiri de teatru ale regatului ungar. Păstrându-se tradiţia, în pereţi au fost îngropate câteva obiecte: monede, o istorie a teatrului şi o listă cu numele demnitarilor oraşului din acea perioadă.
Clădirea a fost construită în stil neoclasic, cu un etaj. Faţada, realizată în trei registre, din care cel din centru este decroşat în profil semicircular, cu un acoperiş cupolă, are la parter un pridvor susţinut de patru stâlpi. Ferestrele faţadei sunt boltite şi au un ancadrament terminat în partea superioară cu frontoane triunghiulare decorative. Sala de spectacole a fost construită să cuprindă 800 de locuri și este decorată în stucatură, cu motive specifice epocii. Arhitecţi au fost Voijta Adolf şi Szikszay Lajos, iar decoraţiile şi frescele interioare au fost executate de Spanraft şi Hirsch.
Reabilitare de 2, 5 milioane de euro
După mai bine de un secol, clădirea va fi modernizată acum printr-un proiect finanțat din fonduri europene în valoare de 2, 5 milioane de euro. „Există un proiect integrat de dezvoltare urbană, în care piesa centrală este reabilitarea Teatrului de Nord. Reabilitarea prevede o centură antiseismică pentru că vorbim despre o clădire istorică, de patrimoniu, care trebuie conservată și reabilitată ca să dăinuie în ani. Se vor reabilita de la acoperiș până la beci, în interior și exterior. Teatrul se păstrează ca și design, lojele și sala de spectacol, toate stucaturile și toate elementele arhitecturale vor fi doar renovate”, a declarat viceprimarul municipiului Satu Mare, Marcela Papici. Aceasta a precizat că licitația pentru execuția lucrărilor este în derulare, patru firme fiind interesate de reabilitarea clădirii teatrului.
Proiectul presupune lucrări de refacere a tâmplăriilor, instalaţiilor electrice, de încălzire, ventilaţie, apă şi canalizare, de mecanică de scenă, conform cu necesităţile funcţionale şi arhitecturale ale clădirii. Totodată, vor fi reabilitate faţadelor exterioare şi interioare ale imobilului, a finisajelor exterioare ale balconului de deasupra intrării, precum şi a finisajelor din spaţiile interioare de deservire. După ce proiectul va fi adjudecat, lucrările vor și începe, dacă nu intervin contestații. Se preconizează că lucrările vor începe în toamna acestui an, termenul de finalizare fiind luna iulie 2015.
Directorul Teatrului de Nord, Sorin Oros, afirmă că cei 94 de actori ai teatrului râd cu un ochi și plâng cu altul. „Faptul că această clădire va fi reabilitată este o bucurie, dar asta înseamnă că minim 2 ani vom juca pe altă scenă. Noi ne vom muta la Casa de Cultură a Sindicatelor în jurul datei de 20 august. Toată lumea e destul de speriată pentru că nu știm ce ne așteaptă la iarnă”, a declarat Oros, care a adăugat că teatrul nu a mai avut parte de o reabilitare de acest fel de când a fost construit.
[stextbox id=”custom” caption=”Mișcarea teatrală sătmăreană”]Mișcarea teatrală sătmăreană are vechi și remarcabile tradiții. Primul spectacol de teatru a avut loc la 1790, fiind susținut de către o trupă de teatru sub conducerea lui Moricz Győrgy. Între 1814 -1816 sunt atestate treceri ale unor trupe de la Oradea și Debrecen și mai apoi, de la 1918, trupe ale lui Bernat Filep. Odată cu înființarea Societății pentru fond de teatru român (1870) s-a produs o grupare a forțelor culturale românești, într-un front programatic și s-a asigurat un cadru oficial pentru întemeierea unei instituții teatrale românești. Până în anul 1848, spectacolele teatrale s-au prezentat în clădirea hanului „La arborele verde“, pe actualul loc al Casei albe, din piața Libertății, în casa Jenei, construită în 1799, pe amplasamentul actualului Tribunal și în Grădina Kotro, pe locul actualei Piețe de alimente nr.1, unde s-a lansat și celebra artistă din sec. al XIX-lea, Cornelia Prielle.Instituția actuală a fost fondată în 1956 de Harag György și absolvenții promoției 1953 ai Facultății de Teatru din Cluj, sub denumirea de Teatrul Maghiar de Stat Satu Mare. În 1968, în urma înființării secției române, teatrul își continuă activitatea cu două secții sub denumirea Teatrul de Nord Satu Mare.[/stextbox]