Mierea inclusă pe lista alimentelor comunitare, returnată la Bucureşti

Adrian Bălaj, şeful Biroului Prestaţii Sociale din cadrul Serviciului Public de Asistenţă Socială

Peste 14 tone de miere, care ar fi trebuit repartizată beneficiarilor de alimente comunitare din Satu Mare, au fost returnate la Bucureşti a doua zi după sosirea transportului. Vasile Tuns, din cadrul Serviciului Administrativ al Consiliului Judeţean, afirmă că APIA Bucureşti a trimis mierea la Satu Mare la sfârşitul săptămânii trecute, iar a doua zi, printr-o înştiinţare, a solicitat returnarea acesteia întrucât nu corespunde condiţiilor prevăzute în caietul de sarcini.

Scandalul mierii contrafăcute sau expirate a început după ce în mai multe localități din țară s-a semnalat faptul că mierea provenind din Bulgaria şi destinată nevoiașilor este acră și nu are calitățile unui produs natural.

Pe de altă parte, Adrian Bălaj, şeful Biroului Prestaţii Sociale din cadrul Serviciului Public de Asistenţă Socială, afirmă că întrucât până la sfârşitul acestei săptămâni la Satu Mare vor ajunge şi conservele incluse pe lista alimentelor comunitare, de săptămâna viitoare va începe distribuirea acestora către cei 6.269 beneficiari.

“Nu vom mai aştepta să vedem dacă se primeşte şi miere după returnarea celei sosite la Satu Mare, deoarece este posibil ca mierea din acest an să fie la fel ca uleiul de anul trecut, adică să nu mai ajungă la beneficiari”, a declarat Adrian Bălaj.

Pentru sezonul 2013-2014, lista alimentelor comunitare include făină albă şi făină de grâu – câte 15, respectiv 8 kg, paste făinoase – 0, 5 kg, ulei – 5 litri, roşii în suc propriu – 0, 800 kg, zacuscă – 0, 400 kg, miere – 0, 250 kg, conserve de carne de porc – trei cutii şi zahăr – 2 kg.

Distribuie:

Postaţi un comentariu