Dealurile Sătmarului – viitoarea carte de vizită a vinurilor din judeţ
Vinul produs în judeţul Satu Mare va apărea în curând sub indicaţia geografică Dealurile Sătmarului. În acest scop, Consiliul Judeţean Satu Mare a făcut demersurile necesare atât pe plan local cât şi la Ministerul Agriculturii.
“Am pornit un demers prin care am solicitat Ministerului Agriculturii să autorizeze toţi producătorii de vinuri să poată produce şi comercializa sub indicaţia geografică Dealurile Sătmarului. Totodată, am înfiinţat Asociaţia Dealurile Sătmarului în care vorr fi incluse toate asociaţiile producătoare de vin din judeţ”, a declarat Adrian Ştef.
Următorul pas va consta în obţinerea denumirii de origine controlată a vinurilor produse în judeţul Satu Mare. În felul acesta, fiecare producător va putea să-şi comercializeze vinul sub indicaţia geogrtafică Dealurile Sătmarului şi cu menţionarea zonei în care a fost produs acesta. Ţinând cont că în judeţul Satu Mare există peste 1.000 hectare cultivate cu viţă de vie, conducerea Consiliului Judeţean va solicita obţinerea denumirii de podgorie pentru aceste suprafeţe.