Copiii şi tinerii străzii, personaje în filmul vieţii lor

După ce viaţa le-a oferit cel mai trist rol, acela de persoane lipsite de căldura unui cămin, protecţia şi dragostea părinţilor, într-un documentar realizat de o tânără din Spania, ce va fi difuzat la nivel internaţional, copiii şi tinerii străzii aflaţi în evidenţele Asociaţiei STEA din Satu Mare vor avea ocazia să devină actorii propriilor roluri din viaţa de zi cu zi.  În prezent, Asociaţia STEA are în evidenţe 200 de beneficiari cu vârste între 0 şi 30 ani, iar 30 dintre aceştia frecventează zilnic Centrul de Zi. O parte dintre aceştia vor apărea în documentarul ce va fi realizat de regizorul spaniol Veronica Fernandez.

De la mari actori şi regizori, la copiii străzii din Satu Mare

În vârstă de 27 de ani, absolventă a Şcolii Internaţionale de protocol, din cadrul Universităţii “Miguel Hernandez” din Elche, Spania, Veronica Fernandez are o profesie care coincide cu pasiunea ei: formează şi direjează echipe de producţie în filme şi show-uri tv naţionale şi internaţionale, începând de la cotracte, filmare, sonorizare, recuzită, machiaj etc. Între cele mai importante proiecte la care a lucrat se află “The Councelor” cu directorul filmului, Ridley Scott – unde a format echipă cu actorii Penelope Cruz, Javier Bardin şi Cameron Diaz,   pelicula TETRO, filmată în Alicante – unde a lucrat cu Francis Ford Copolla,   filmul Green Zone unde a lucrat cu actorul Matt Damon sau Triage – unde a lucrat cu Colin Farrel. Despre copiii şi tinerii străzii din evidenţele Asociaţiei STEA, Veronica a aflat de la italianca Ylenia Perottelli, care a petrecut o perioadă la Satu Mare, ca voluntar în cadrul asociaţiei. Aşa a decis să vină la Satu Mare, pentru a-i cunoaşte pe copiii străzii, pentru a se familiariza cu activitatea Asociaţiei STEA, iar mai apoi pentru a face cunoscută această activitate şi pe cei care o desfăşoară. Pentru realizarea documentarului, la Satu Mare vor sosi în curând doi colegi spanioli ai Veronicăi. Ulterior, timp de două luni aceştia se vor afla în preajma şi împreună cu copiii şi tinerii străzii din Satu Mare, viaţa de zi cu zi a acestora şi sprijinul pe care îl au la Centrul de Zi al Asociaţiei STEA, urmând a fi imortalizate în documentarul care va fi  subtitrat in limbile engleză, franceză, italiană şi spaniolă şi va fi difuzat la nivel internaţional.

 “Noi construim drumuri acolo unde nu există”

“Pentru mine nu este ceva nou ceea ce am văzut. Făcând mulţi ani muncă de voluntariat, pot spune că m-am confruntat cu multe situaţii de acest gen. Însă ceea ce am văzut este o realitate dură şi totodată interesantă” – a declarat Veronica Fernandez după ce a vizitat câteva dintre colibele în care trăiesc  copiii străzii din Satu Mare. Însă, înainte să fie văzuţi şi cunoscuţi de voluntarii străini, copiii şi tinerii străzii au fost remarcaţi, ajutaţi, încurajaţi şi îndrăgiţi de colectivul Asociaţiei STEA

Înfiinţată în anul 2004, la iniţiativa unui grup de studenţi români şi francezi şi având la bază acţiunile întreprinse şi derulate în centrele de plasament şi cu copiii străzii din judeţul Satu Mare de către fondatorii ei, foşti membrii ai asociaţiei franceze Stea France,   Asociaţia STEA are o deviză care se pliază perfect peste acţiunile voluntarilor: Aceştia suntem noi – construim drumuri acolo unde nu există!  Numeroasele acţiuni derulate în Satu Mare, împreună şi pentru copiii şi tinerii străzii, au făcut ca atât voluntarii asociaţiei cât şi cei ce frecventează zilnic Centrul de Zi, să devină cunoscuţi sătmărenilor, chiar dacă aceştia nu manifestă mereu înţelegerea necesară faţă de ei. În prezent, Asociaţia STEA are în evidenţe 200 de beneficiari cu vârste între 0 şi 30 ani, iar 30 dintre aceştia frecventează zilnic Centrul de Zi.

Poveste cutremurătoare de viaţă

Diana Bretan, reprezentant mediatizare şi atragere de fonduri în cadrul Asociaţiei STEA, este una dintre persoanele din Satu Mare pentru care copiii şi tinerii străzii nu reprezintă doar nişte personaje respingătoare şi agasante. Ea a înţeles că sprijinite, îndrumate şi sfătuite, aceste personaje pot să devină persoane cu identitate proprie, integrate în societate. Pentru a-i cunoaşte mai bine, Diana a mers de nenumărate ori în mediul în care copiii şi tinerii străzii trăiesc. Iar constatările şi trăirile ei cu prilejul acestor experienţe au devenit poveşti cutremurătoare de viaţă scrise pe blogul Asociaţiei STEA.

[nggallery id=116]

”Condamnaţi la o viaţă de câine” este una dintre aceste poveşti, scrisă după vizita făcută unei familii de beneficiari ai asociaţiei, acasă la ei:  “Am vizitat o familie de beneficiari ai Asociaţiei STEA din categoria “ceilalţi”. Trăiesc într-o casă clădită din cartoane, scânduri, cu o sobă improvizată în interior, de 8 metri pătraţi, în apropierea Podului de Fier. În această cămăruţă cu 2 paturi şi un dulăpior trăiesc şapte suflete: mama (27 de ani), tata (29 de ani) şi cei 5 copilaşi cu vârste cuprinse între 6 luni şi 11 ani”, spune Diana Bretan.

Povestea lor, relatată de Diana, este simplă: cei doi tineri s-au născut şi au crescut în comunităţile de rromi din satele natale, Livada respectiv Apa. Evident, nu au avut parte de educaţie, sunt analfabeţi şi au fost din start condamnaţi la acest fel de viaţă. Trăind în acele comunităţi uitate de lume, nefiind încurajaţi sau consiliaţi de nimeni, nefiind îndrumaţi spre o altă cale, alta decât ceea ce trăiau, au crescut şi au devenit adulţi. Adulți care la rândul lor au făcut copii, aşa cum se obisnuieşte în comunităţile rrome, de la vârstă fragedă. Dacă pentru noi, cei “normali” pare imposibil să trăieşti în asemenea condiţii, pentru ei este ceva obişnuit. Asta nu înseamnă însă că nu îşi doresc altceva, asta nu înseamnă că nu îngheaţă iarna la – 20 de grade, asta nu înseamnă că nu se sufocă vara la 40 de grade, asta nu înseamnă că nu îi dor dinţii stricaţi, stomacul burduşit de mâncare din gunoaie, asta nu înseamnă că nu sunt bolnavi din cauza lipsei apei potabile şi a produselor de igienă etc. Dar supravieţuiesc şi îşi cresc copiii cu dragoste, însă o fac în modul în care au fost crescuţi şi ei, căci doar asta ştiu să facă. Vizita la această familie a durat 40 de minute. Timp în care i-am privit, i-am ascultat, i-am întrebat, .. Fiind vreme bună, trei dintre copii dormeau afară, pe o saltea din vecinatatea colibei. Bebeluşul de numai 6 luni stătea la mama lui în braţe şi se bucura de mângăierile şi săruturile acesteia. Fetiţa cea mare, de 11 ani, stătea în colibă şi plângea. Fusese dojenită de mamă că greşise cu ceva. Vorbim de locuinţe sociale. Din păcate, toate condiţiile impuse de lege nu sunt îndeplinite de aceste suflete. Nu sunt căsătoriţi, iar  ăsta este un dezavantaj.

“Cum să mă duc la starea civilă murdară şi îmbrăcată în zdrenţe? Mi-e ruşine”, mi-a spus tânăra.

Fiind de la ţară, din nou se lovesc de un dezavantaj. Autorităţile nu vor să încurajeze migraţia lor, iar cei care provin din alte localităţi nu beneficiază de locuinţă socială. Un alt dezavantaj pentru care încă nu au reuşit să obţină un acoperiş deasupra capului este faptul că copiii nu merg la şcoală. Ţinând cont de situaţia familiei, condiţiile mizere în care trăiesc, acest lucru este aproape imposibil. Datorită Asociaţiei STEA, prin protocolul cu Direcţia pentru Evidenţa Populaţiei Satu Mare, tatăl copiilor şi-a făcut actele de identitate, a fost dus la Medicina Muncii pentru cele necesare angajării şi inclusiv a fost dus la bancă pentru deschiderea unui cont. De toate aceste formalităţi s-a ocupat echipa Asociaţiei STEA, iar în prezent,   bărbatul lucrează cu contract de muncă. Salariul şi alocaţia copiilor le asigură hrana necesară unei familii cu șapte membri. Însă, nu de puţine ori au fost puşi în situaţia de-a mânca din gunoaie.