Cimitirele fără sat

Nu există în lumea civilizată, în cea creștină cel puțin, așezări umane fără cimitire. Sunt în schimb, în județul Satu Mare, două cimitire fără sate. Eteni și Cucu au fost două localități, aflate în imediata apropiere a municipiului Satu Mare. Spunem au fost, pentru că acum nu a mai rămas aproape nimic care să sugereze că în acele locuri au fost cândva comunități umane. Excepția o reprezintă cele câteva morminte, inundate de mărăcini în cazul Cucu și micul, dar extrem de bine-îngrijitul cimitir al Eteniului.

În ziua de 14 mai a anului 1970, apele Someșului au reușit să șteargă de pe fața pământului cele două sate sătmărene. Cinci oameni au murit atunci, iar marea majoritate a caselor au fost luate de șuvoaie. Ce a rezistat torentelor nu a supraviețuit însă  buldozerelor comuniste, stopând astfel orice tentativă de renaștere a celor două localități. Prin urmare oamenii au plecat spre alte locuri lăsându-și morții în urmă. Există însă o zi pe an, aceea a Luminației, în care memoria colectivă își readuce aminte că pe acele meleaguri au trăit, și mai ales au murit, oameni.

Lumânări aprinse în mijlocul pustiului

La nici zece kilometri de Satu Mare, în mijlocul unei întinderi care aduce mai degrabă a stepă siberiană decât a pământ european, un drum de țară prăfuit și plin de gropi are o singură destinație: cimitirul defunctului sat Eteni. Am ajuns acolo în ziua premergătoare sărbătorii Luminației, în speranța că vom găsi acolo urmași ai celor înmormântați, veniți să îngrijească mormintele rudelor decedate. Nu am găsit nici urmă de ființă vie în acele locuri. Motivul: toate mormintele arătau deja într-o stare impecabilă, fără fir de buruiană dar pline de flori și candele aprinse, contrastând flagrant cu peisajul înconjurător. Urmașii celor din Eteni își făcuseră din timp datoria. Se înserase, iar vântul începa deja să prindă putere și să stingă flacăra celor câteva lumânări aprinse. Un localnic din Odoreu (localitate din apropiere) își trece bicicleta peste podețul spre cimitir. Numele lui este Vasile Ferenți. Nu are rude apropiate îngropate în cimitir, doar un unchi îndepărtat de care își aduce vag aminte.

„Eram în trecere prin apropiere și mi-am zis să vin să aprind o lumânare la mormântul unchiului meu, acum că urmează Luminația. Măcar o zi pe an să ne amintim și noi de cei pe care i-am lăsat în urmă”, mărturisește fostul locuitor al Eteniului.

Ca el sunt mulți. Fie că locuiesc în Odoreu, Mărtinești sau Satu Mare, anual, la finele lunii octombrie, trec prin mărăcini și drumuri desfundate pentru a aprinde o lumânare sau a lăsa o floare pe vreunul din mormintele Eteniului.

Cucu, un sat șters de pe pământ dar și din memoria oamenilor

Diametral opusă este soarta celuilalt cimitir fără sat. Dacă în Eteni am găsit iarba cosită, mormintele văruite, sute de flori și lumânări aprinse, în Cucu am dat de o imagine dezolantă. Înălțimea ierbii o depășea pe cea a monumentelor funerare iar buruienile și spinii au acaparat total mormintele. Toate acestea în pofida faptului că la nici două sute de metri de cimitir se găsește Mărtineștiul, o prosperă localitate a Sătmarului. Doar o cruce, ridicată în apropiere, ne atesta faptul că ne aflăm pe locurile unei foste așezări de pe malul Someșului. Lucreția Lorincz este una dintre fiicele fostului sat Cucu care încă nu a renunțat la cinstirea memoriei celor îngropați aici. Am găsit-o muncind de zor, la mormântul bunicilor săi.

„Locuiesc în Satu Mare, spune Lucreția Lorincz, și vin în fiecare an în preajma Luminației, pentru a plivi mormântul bunicilor, a planta o floare și a lăsa câteva lumânări aprinse pentru cei alături de care am copilărit pe aceste locuri. Era o plăcere să fac acest lucru în anii trecuți. Era un prilej să-mi întâlnesc aici prietenii din copilărie să ne amintim cum a fost odată. Acum nu mai vine aproape nimeni, lucru care mă întristează și mă face să înțeleg că foarte curând satul Cucu și cei care au trăit în el vor fi uitați definitiv”.