Avocatul Poporului va susţine audienţe la Satu Mare

Sursa foto: buletindecarei.ro

Biroul Teritorial Oradea al Instituţiei Avocatul Poporului va susţine audienţe la Satu Mare miercuri, 9 octombrie 2013, începând cu ora 10.30. Audienţele se vor desfăşura în sala XXI, situată la parterul Palatului Administrativ.

Acordarea audienţelor este gratuită, iar petiţiile adresate instituţiei Avocatul Poporului sunt scutite de taxă de timbru. Orice persoană fizică care se consideră lezată într-un drept al său de către o autoritate publică, cu excepţia autorităţii judecătoreşti, se poate adresa instituţiei Avocatul Poporului.

Petiţia trebuie să cuprindă informaţii complete referitoare la datele de identificare ale persoanei lezate (nume, prenume, domiciliu); drepturile şi libertăţile încălcate, faptele invocate, descrierea lor, autoritatea reclamată, dovada întârzierii sau refuzul administraţiei publice de a soluţiona cererea, menţiunea obligatorie dacă petiţia face obiectul unei cauze aflate pe rolul instanţei judecătoreşti sau dacă a format obiectul unei judecăţi, precizarea autorităţilor publice care au fost sesizate anterior. Totodată, la cerere, se  vor anexa actele doveditoare (în copie).

Distribuie:

Postaţi un comentariu