Al doilea ca mărime din Europa. Parcul fotovoltaic de la Livada a început probele tehnice
Parcul fotovoltaic de pe raza oraşului sătmărean Livada, ce se întinde pe o suprafaţă de 135 hectare şi este al doilea ca mărime din Europa, a început deja efectuarea probelor tehnice, urmând ca la primăvară să producă energie electrică la capacitatea proiectată.
Reprezentanţii companiei spaniole care a realizat investiţia de peste 60 de milioane de euro, Radiana Dota şi Radu Diaconu, au afirmat miercuri, într-o conferinţă de presă, că montarea unora dintre echipamente a fost realizată într-un timp record datorită personalului calificat.
‘S-au realizat aici nişte recorduri personale pentru noi, cum ar fi realizarea unei staţii de 110-120 KW în trei luni şi jumătate, ceea ce în mod normal este o operaţiune ce ar fi durat opt luni, un an, minim. Să nu mai vorbim despre instalarea a 230.000 de panouri fotovoltaice plus instalaţiile conexe, în mai puţin de două luni, ceea ce este un timp foarte bun’, a spus Radu Diaconu.
La realizarea investiţiei au muncit 400 de persoane angajate la firme cu care investitorul are relaţii contractuale, urmând ca după funcţionarea la capacitate normală să aibă până la 20 de angajaţi permanenţi, aproape totul fiind automatizat.
‘Suntem în perioada de probe. În principiu se injectează o anumită cantitate de energie în reţea în momentul de faţă. Perioada de probă se termină în decembrie. În decembrie nu este o perioadă foarte însorită, producţia este destul de mică aşa că este posibil să se continue probele tehnologice. Din experienţa noastră se va ajunge la 48 MW în vară, în funcţie de condiţiile de iradiere. Producţia maximă se înregistrează paradoxal în lunile de primăvară’, a mai spus Radu Diaconu.
Valoarea investiţiei este situată între 60 şi 80 de milioane euro, fiind realizată de firma spaniolă Bester Generation, prin sprijinul unor parteneri străini din Coreea. Investiţia va fi amortizată în minimum 8-9 ani.
Radiana Dota a afirmat că firma are în dezvoltare cinci parcuri în România şi are intenţii de extindere, inclusiv pe partea eoliană, în funcţie de sprijinul acordat de guvern pentru dezvoltarea energiilor verzi. Potrivit acesteia, parcul de pe raza localităţii Ciuperceni, oraşul Livada, este ca mărime al doilea din Europa şi al şaptelea din lume.
În cursul acestui an, la Agenţia pentru Protecţia Mediului Satu Mare au fost depuse 40 de solicitări pentru construirea de parcuri fotovoltaice, fiind realizate deja 20 de investiţii.
Nu există Comentarii