Ajutoare de stat pentru IMM-urile afectate de criză

Mircea Ardelean alături de reprezentanți ai Ministerului Finanțelor

La sediul Directiei Finanțelor Publice Satu Mare a avut loc un seminar de informare a micilor întreprinzători sătmăreni cu privire la modul în care pot beneficia de ajutoarele de stat. Acestea au rolul de ajuta IMM-rile, afectate de criza economică, să facă față pieței concurențiale.

 

În cadrul seminarului au fost prezentate detaliile „Schemei de ajutor de minimis pentru investițiile realizate de IMM-uri”, precum și modalitatea în care întreprinzători sătmăreni pot beneficia de acest program. Astfel orice mic întreprinzător aflat în dificultate poate opta pentru un ajutor de stat. Suma maximă care poate fi obținută prin acest program este de 200 de mii de euro. Banii primiți prin intermediul ajutorului de minimis pot fi folosiți pentru realizarea sau achizitia de constructii noi industriale, cumpărarea de echipamente  tehnologice , masini, utilaje si instalatii de lucru etc. Totodată, ajutorul de minimis poate fi solicitat și pentru plata taxelor și impozitelor la Bugetul de Stat.

 

Condiții pentru a deveni eligibil

 

În primul rând, solicitantul trebuie să facă dovada că se încadrează în categoria IMM-urilor și că în momentul de față desfășoară o activitate economică. Cei care au beneficiat în ultimii trei ani de ajutoare de minimis  a căror valoare cumulată depășește suma de 200 de mii de euro nu mai sunt eligibili pentru un nou ajutor de stat. Totodată, în momentul în care aplică pentru acest tip de ajutor intreprinzătorii trebuie sa-și asume  obligativitatea de a păstra numărul de angajați existent în momentul primirii banilor. Fondurile oferite prin acest program sunt nerambursabile provin în totalitate de la Bugetul de Stat. Trebuie menționat că, odată acceptată solicitarea pentru ajutorul de minimis, întreprinzătorii nu-și vor primii banii într-o singură tranșă, ci etapizat. Totodată vor trebui să suporte costurile primei etape a investiției, din buzunarul propriu, urmănd ca, după controlele celor de la Directie Finanțelor Publice, suma investită să-i fie decontată.  

 

Distribuie:

Postaţi un comentariu