VIDEO Piton de trei metri, găsit într-un garaj din Satu Mare/ UPDATE: Reptila venea din curtea vecinilor
Un sătmărean a descoperit, în garajul din curtea casei sale, un piton de aproape 50 de kilograme. Șarpele, lung de aproximativ trei metri, stătea, se pare, ascuns acolo de ceva vreme. Proprietarul casei, tatăl antrenorului echipei de fotbal Olimpia Satu Mare, a sunat imediat la echipele de intervenţii. La fața locului s-a deplasat un echipaj al poliției și jandarmeriei, un specialist dar și proprietarul reptilei, care a fost anunțat de vecini că șarpele său s-a cuibărit într-un garaj din apropiere. Dispariția șarpelui a fost sesizată abia luni, dar se pare că acesta s-a cuibărit de duminică noaptea în garajul vecinului. Șarpele avea ”domiciliul” pe strada Arenei, dar s-a furișat pe strada Avram Iancu, într-o zonă mai aglomerată.
Sătmăreanul Tiberiu Csik, cel care a găsit șarpele, a fost în stare de șoc.
„Vă dați seama cum am reacționat când am văzut ce lungime are șarpele. Nici nu am știut cum să reacționez. La prima reacție am sunat la 112. Bine că nu a intrat în curtea altui vecin, că sunt mulți de aici care au boli cronice și nu mă miram dacă făcea careva infarct“, a declarat bărbatul, care afirmă că era însoțit de nepotul său.
„Mi-a povestit tata că în colțul în care stătea șarpele se afla bicicleta fiului. Tata împreună cu băiatul meu au vrut să iasă la o plimbare, dar când au văzut șarpele au intrat în stare de șoc. A chemat de îndată poliția și pompierii, după care a sosit și proprietarul șarpelui și l-a luat“, a declarat antrenorul Olimpiei, Tibi Csik.
În filmulețul postat de unul dintre membrii familiei Csik pe rețeaua de socializare Facebook se vede cum proprietarul reptilei vine să-și recupereze animalul de companie, pe care îl pune pe umeri, în timp ce câțiva polițiști și jandarmi se uită cruciți la ceea ce se întâmplă.
Șarpele nu este veninos
Familia Pașca, deținătoarea șarpelui, locuiește pe o stradă paralelă cu casa familiei Csik, iar curțile sunt amplasate una lângă cealaltă. După cum susțin aceștia, fiul și nepoțelul lor se jucau în curte, unde se afla și șarpele, iar din neatenție reptila s-a furișat fără ca aceștia să-și dea seama. Incidentul a avut loc duminică seara, iar dispariția șarpelui a fost sesizată abia luni.
Cristian Hudac, directorul unui Pet Shop din Satu Mare, a fost chemat marți la casa familiei Pașca pentru a consulta șarpele.
„Șarpele este crescut în condiții bune. Are un tetrariu special în care este ținut, cu lumini care îi țin de cald. Acesta are o lungime de circa 3 metri, o greutate de 50 de kg și cam patru ani de zile“, a declarat Cristian Hudac.
Potrivit deținătorilor, reptila a fost cumpărată în urmă cu patru ani din Ungaria, de la un Pet Shop. „Fiul nostru a cumpărat șarpele. Este inofensiv“, au precizat membrii familiei Pașca.
Amendă de doar 100 de lei
Roxana Cristea, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Satu Mare, susține că imediat ce persoana care a descoperit șarpele în garaj a sesizat poliția, la fața locului s-a deplasat un echipaj. Polițiștii l-au amendat pe proprietar cu suma de 100 de lei, pentru nesupravegherea animalului. Cristea a precizat că polițiștii nu puteau face mai mult de atât, deoarece problema nu intră în atribuțiile lor.
De cealaltă parte, șeful Direcției Sanitar- Veterniare Satu Mare, Corneliu Ceică, susține că legislația din România nu prevede reglementări în acest sens. Acesta a precizat că există doar niște distanțe care se pot stabili între unele zone, de exemplu la ferme unde se pot ține specii de animale, dar nu și pitoni.
“Este foarte grav ceea ce se întâmplă. Și la instituția noastră se înregistrează zilnic reclamații. Ba că vecinul are câinele în casă și face gălăgie, ba că are nu știu ce fel de animal îi deranjează. Oricum, cu astfel de cazuri nu ne-am mai întâlnit. Este foarte rău că proprietarul nu poate fi amendat, pentru că nu este prevăzut de lege că ar trebui să aibă o autorizație în acest sens, doar dacă îl ținea într-o fermă“, a declarat Corneliu Ceică.
[stextbox id=”custom” caption=”Doi copii strangulați de un piton, în Canada”]
La începutul lunii august, un piton a strangulat doi copii, în timp ce aceștia dormeau. Tragedia s-a petrecut în Canada. Connor și Noah Barthe, care urmau să împlinească în curând șapte și, respectiv, cinci ani, au fost găsiți morți în livingul apartamentului tatălui prietenului lor, Jean-Claude Savoie, unde se afla și pitonul african în cușca sa de sticlă. [/stextbox]
Nu există Comentarii