Reabilitarea pacienţilor cu accident vascular cerebral

Accidentul vascular cerebral este acea situaţie când creierul nu primeşte cantitatea de sânge necesară bunei funcţionări. Cu cât mai repede intervine ajutorul medical, cu atât mai puţin probabil să apară probleme ulterioare serioase şi cu consecinţe îndelungate. Vestea bună este că puteți schimba sau modifica unele cauze care cresc riscul unui accident vascular cerebral, cum ar fi hipertensiunea arterială şi fumatul. Conform statisticilor, 8 din 10 accidente vasculare pot fi prevenite. Sunt însă şi factori de risc care nu pot fi modificaţi, în primul rând vârsta. Riscul se dublează cu fiecare decadă după 55 ani. Cel puţin 66 de procente din toate persoanele cu AVC au vârsta de 65 de ani sau mai mult. Istoricul familial are de asemenea relevanţă. Riscul de AVC este mai mare dacă un părinte, un frate sau o soră a avut un accident vascular cerebral sau un accident ischemic tranzitor. Pentru persoanele care au suferit un AVC, speranţa unei reveniri la o viaţă cât mai apropiată de normalitate constă într-un tratament de recuperare multidiciplinar precum şi de implicarea familiei. Despre accidentul vascular cerebral şi despre rolul reabilitării realizate printr-o schemă personalizată adaptată personalităţilor bolii şi ale pacientului, vorbim cu Dr. Damian Popescu – Medic primar neurolog, Şef secţie Neurologie la Spitalul de Recuperare Polaris Medical, cea mai mare şi mai performantă unitate medicală privată de recuperare şi reabilitare din ţară. 

Reabilitarea nu reface zonele afectate ale creierului, dar este indispensabilă în recuperarea post AVC.

De ce reabilitarea post-accident vascular cerebral?

Recuperarea medicală ajută pacienţii care au trecut printr-un accident vascular cerebral să îşi recapete aptitudinile pierdute şi să dezvolte metode de compensare a leziunilor cerebrale ireversibile datorită fenomenului de neuroplasticitate (capacitatea creierului de schimbare a structurii şi funcţiei prin realizarea de noi conexiuni). Aceste aptitudini includ limbajul şi funcţia motorie.

Pacienţii cu handicap pot fi educaţi să substituie funcţiile pierdute în scopul desfăşurării activităţiilor cotidiene. De exemplu, un pacient cu sechele post AVC învaţă să îşi spele o haină cu o singură mână sau să comunice cu anturajul în pofida tulburărilor de vorbire.

Programul de reabilitare trebuie personalizat şi adaptat nevoilor individuale ale fiecărui pacient.

Reabilitarea poate începe şi în fazele acute şi/sau subacute ale bolii atunci când starea generală a pacientului permite acest lucru. Precocitatea iniţierii reabilitării este corelată cu rezultatele acesteia. Din acest motiv se încearcă recuperarea bolnavului încă din primele 24-48 de ore de la debutul bolii.

• Aici puteți adresa întrebări specialiștilor de la Polaris Medical 

Cum se realizează reabilitarea post-accident vascular cerebral?

Principalul obiectiv al neuroreabilitării este învăţarea motorie. Această tehnică permite realizarea de noi sinapse, modificări în sinapsele existente şi producţia de substanţe neurotransmiţătoare cu rezultate în reluarea funcţiilor motorii pierdute prin leziunile cerebrale.

Pacienţii efectuează kinetoterapie pasivă şi activă. Mişcările “pasive” sunt cele în care terapeutul ajută pacientul, în timp ce mişcările “active” sunt efectuate de către pacient fără ajutor din partea terapeutului. Există o corelaţie între gradul de învăţare motorie şi “intensitatea” şi frecvenţa tehnicilor de kinetoterapie. Învăţarea motorie nu trebuie să lipsească din procedurile de reabilitare şi este responsabilă de cele mai multe rezultate în recuperarea deficitelor motorii.

Pe acelaşi model ca învăţarea motorie se bazează recuperarea limbajului vorbit sau scris. Terapia logopedică stimulează plasticitatea cerebrală cu posibilitatea “reprogramării” zonelor  sănătoase din vecinătatea leziunii sau ale zonelor omoloage din emisferul opus. Prin suite de exerciţii de gimnastică fonarticulară, de corectare a pronunţiei sunetelor, silabelor, cuvintelor sau prin exerciţii de înţelegere a limbajului vorbit/scris, pacientul recuperează în timp funcţiile pierdute. Recuperarea limbajului este un proces laborios, de durată. Suportul familial este important şi scurtează timpul de recuperare.

Terapia ocupaţională (ergoterapia) este un ansamblu heterogen de tehnici de recuperare ce au ca obiectiv recâştigarea independenţei şi reinserţia socială. Prin mijloace recreative (pictură, muzică, jocuri distractive adaptate persoanelor cu dizabilităţi), activităţi casnice, sau mici activităţi meşteşugăreşti, pacientul învaţă să se descurce independent în treburile cotidiene. O terapie ocupaţională eficientă reuşeşte să redea pacientului inclusiv abilităţile profesionale anterioare bolii. Un rol important îl joacă suportul psihologic şi consilierea vocaţională.

Alături de tehnicile “clasice”, ultimii ani au adus noi metode de reabilitare: CIMT (Constraint-Induced Movement Therapy), BWSTT (Body-Weight Supported Treadmill Training), stimularea electrică neuromusculară transdermală, stimularea magnetică transcraniană, reabilitarea prin realitatea virtuală etc.

Combinarea raţională a procedurilor de recuperare medicală cu tehnologiile de “graniţă” într-o schemă personalizată adaptată particularităţilor bolii şi pacientului, deschide perspective nebănuite odinioară. Cazurile considerate “irecuperabile” reuşesc să depăşească patologia redevenind membri activi ai comunităţii şi un sprijin pentru familie şi societate.

[stextbox id=’custom’]

Iată câteva întrebări importante la care specialiştii Polaris Medical vă oferă răspunsuri:

• Când trebuie începută recuperarea într-un centru specializat pentru un pacient care a suferit un AVC?

Recuperarea neurologică trebuie iniţiată precoce încă din faza acută a bolii. Fiind un proces activ care solicită pacientul, recuperarea se poate efectua numai dacă starea clinică permite acest lucru. Lipsa conştienţei, patologia cardio-vasculară decompensată, infecţiile active, edemul cerebral sunt câteva din situaţiile care temporizează iniţierea procesului de recuperare neurologică.

Recuperarea se începe în spitalele de acuţi, urmând să fie continuată în unităţi specializate de reabilitare. În practică, transferul se face după 14-21 zile, în  funcţie de starea pacientului.

 

• Care sunt factorii de risc pentru AVC?

Există zeci de situaţii medicale sau nemedicale care cresc riscul de apariţie a unui accident vascular cerebral. Cele mai frecvente sunt: vârsta, diabetul zaharat, hipertensiunea arterială şi regimul de viaţă nesănătos (alimentaţie hipercalorică, expunerea la stres, sedentarismul şi abuzul de alcool şi tutun).

 

• Cât durează procesul de recuperare?

Este imposibil de previzionat exact cât va dura un proces de recuperare. Există pacienţi care recuperează după o săptămână, pacienţi care au nevoie de câteva luni şi pacienţi care nu recuperează. Această variabilitate se datorează complexităţii creierului uman. Ca şi statistică, majoritatea pacienţilor cu accident vascular cerebral necesită o perioadă de spitalizare de 21-30 zile.

[/stextbox]