Prima Asociație de Chirurgie a Peretelui Abdominal lansată la Cluj

Foto: Dan Bodea

Prima Asociație de Chirurgie a Peretelui Abdominal (ACPA) din Romania va fi lansată mâine la Cluj-Napoca de către prof. dr. Aurel Mironiuc, șeful Clinicii II Chirurgie Cluj-Napoca și președinte al ACPA.

Scopul înființării asociației este acela de conștientizare de către personalul medical, dar și de către populație, a importanței operațiilor de hernie, potrivit Agerpres.

De asemenea, asociația își propune să întocmească un ”Registru al pacientului cu hernie”. În multe țări europene precum Olanda, Suedia, Danemarca sau Marea Britanie aceste registre adună toate informațiile despre acești pacienți, inclusiv tratamentele aplicate și permite analiza și eficientizarea rezultatelor operatorii.

Lansarea se va efectua în cadrul unei conferințe care va avea loc la Universitatea de Medicină și Farmacie “Iuliu Hațieganu” din Cluj, unde invitat special este profesorul Parviz Amid, directorul Institutului Lichtenstein din Los Angeles, SUA.

Profesorul Parviz Amid este co-inventatorul procedeului operator “Lichtenstein”, care este cel mai popular procedeu chirurgical din lume în hernia inghinală operată deschis cu plasă.

Distribuie:

Postaţi un comentariu