Ozonoterapia. Este sau nu dopaj?
O practică din ce în ce mai răspândită pentru amelioarea diferitelor afecţiuni este terappia cu ozon. În timp ce unii medici consideră că nu este decât o formă de dopaj al organismului, există terapeuţi care susţin că ozonul este cel mai bun antiinflamator, antibacterian, imunostimulant şi revitalizant, .
În România este încă acceptată, dar există discuţii că este considerată dopaj. „Oricum nu se poate verifica, doar dacă te prinde cu acul în venă. Dacă se face insuflaţie intrarectală şi dacă este un colon curat, absorbţia este 100%. Dacă nu e curat, proporţia este de 80%”, spune Tina Irimieş, medic generalist, specializat în ozonoterapie.
A aflat de acestă terapie în urmă cu doi ani, de la o pacientă de la Bistriţa care făcuse ozonoterapie şi care vroia să deschidă un centru de ozonoterapie. „Acolo am început munca mea cu ozonul, apoi am venit în Cluj şi am început colaborarea cu doctorul profesor Coman, la clinica sa de urologie. „Principiul pe care se bazează ozonoterapia este stimularea regenerării organice, prin reparaţia făcută din interior spre exterior. Orice ţesut prezintă o oxigenare deficitară, iar prin tratamentul de ozonoterapie, bazat pe un amestec de oxigen şi ozon, ţesutului i se oferă, la nivel celular, elementul vital esenţial de revenire la starea mult dorită, de normalitate, de sănătate”, spune Irimieş.
Trecut şi prezent. În 1896, cercetătorul Nicola Tesla a brevetat în SUA primul generator de ozon medical, numit „raza violetă”. În aceeaşi perioadă, în Germania. încep primele studii referitoare la ozonoterapie, procedură care este folosită apoi în primul război mondial în chirurgia de campanie pentru tratamentul plăgilor infectate. Ozonoterapia este folosită, în prezent, în clinici din SUA, Canada, Germania, Rusia, Suedia, Italia, Spania, Mexic etc. În România a apărut acum cinci ani. Doar medicii pot să facă cursuri de ozonoterapie, la Bucureşti, cu doctori din şcoli din Italia, Germania sau Africa de Sud. Diploma obţinută este dată de Universitatea de Medicină din Bucureşti, la finele unui curs complementar.
„Se doreşte ca pe viitor să fie recunoscută ca o specializare pentru rezidenţiat. În Bucureşti se practică la Policlinica Vitan, iar profesorul Bălănescu o foloseşte, de vreo trei ani, în cazurile de cancer”, spune Irimieş.
Indicaţii şi contraindicaţii. Ozonoterapia se justifică din următoarele considerente: are un grad ridicat de aplicabilitate (afecţiuni reumatologice, artroze, cocsartroze, afecţiuni inflamatorii ale articulaţiilor, contracturi musculare ş.a.), lipsa efectelor adverse, număr limitat de contraindicaţii (hipertiroidism, hipertensiune arterială peste 160, accident vascular hemoragic sau post hemoragic), efecte terapeutice rapide, numărul crescut de reacţii alergice la multe medicamente, preţurile mari la medicamente. Poate fi aplicată cu succes în tratarea oricărui sindrom dureros. La copii se fac insuflaţiile intrarectale în tetrapareze spastice, acţionează foarte bine pe muşchi, altfel se recomandă la pacienţii cu peste 20 de ani.
«Fac tratament de două săptămâni, pentru varice şi dureri de picioare. Acum sunt bine, nu mă mai dor picioarele şi varicele s-au diminuat. Primul efect s-a văzut după a doua tură de injecţii, nu am mai avut picioarele umflate. Recomand cu toată încrederea», Monica, pacientă
Ameliorează circulaţia periferică, are efect vasodilalator, reglează glicemia. Când sângele e aglutinat şi circulă mai greu, nu este transportată cantitate suficientă de oxigen în ţesuturi şi organe. Apar dureri, lipsa oxigenului, iar organismul are nevoie de o cantitate mare de oxigen pentru a funcţiona în parametri normali. Datorită acţiunii sale de normalizare a organismului, de protejare a vaselor sangvine, ozonoterapia este indicată în tratamentul complicaţiilor diabetului zaharat, pentru prevenirea şi stoparea îmbătrânirii tenului şi creşterea performanţelor fizice şi intelectuale.
Ozonoterapia are efecte de la primele şedinţe în afecţiunile dermatologice şi medicină estetică, dermatite, acnee, cicatrici, psoriazis, vergeturi, anti-îmbătrânire. Se foloseşte în prevenţia şi tratarea bolilor degenerative, Alzheimer, Parkinson, recuperare accident vascular cerebral sau orice traumatism al sistemului nervos central, în afecţiuni gastro intestinale, în afecţiuni hepatice creşte nivelul de detoxifiere al ficatului, restabileşte flora intestinală regenerând mucoasa. „La tratament este indicată şi consumarea unui pahar de apă îmbogăţită cu oxigen, 250 ml pe zi, o dată la două zile. Apa alcalină trebuie să o consumăm zilnic, minim 3 l pe zi”, spune Irimieş.
„Ozonul este cel mai bun antiinflamator, antibacterian, imunostimulant şi revitalizant, acţionează pe fiecare parte a organismului. În momentul când se face o metodă de administrare pe general, organismul nostru este atât de inteligent, încât cheamă oxigenul unde are nevoie. În cistite sau în dureri de cap, de exemplu, tratamentul poate să nu-şi facă efectul decât în două-trei şedinţe. Probabil, pacientul avea depuse pe vasele inimii grăsimi şi oxigenul merge să dizolve grăsimile, apoi surplusul merge şi rezolvă problema considerată de noi ca fiind importantă. De ce spun că organismul este mai inteligent decât noi e pentru că el ştie exact care sunt problemele care au prioritate şi acţionează unde trebuie. Durerea nu este o chestie de urgenţă. După ce se rezolvă priorităţile şi celelalte probleme, pacientul nu mai simte nici măcar astenie, oboseală”, spune doctoriţa.
Cât durează şi cât costă? În Cluj sunt trei medici care practică ozonoterapia. Durata unui tratament este în funcţie de afecţiune, se recomandă un ciclu de 12 şedinţe, de trei ori pe săptămână cu distanţă de o zi între ele, apoi câte o şedinţă pe săptămână şi apoi, o dată pe lună. O şedinţă de insuflaţie intrarectală durează 30 de minute şi costă 50 de lei, acest preţ s-a stabilit la nivel de ţară.
Caz: Tina Irimieş povesteşte cazul unei domnişoare de 28 de ani care avea boala Lime, dureri articulare, cefalee, stări depresive, oboseală. „Nu suporta înţepătura. Îi faceam insuflaţii intrarectale cu 100 de ml de ozon. Venea cu mama ei la tratament. După trei şedinţe organismul a început să-i accepte 200 de ml de ozon la insuflaţia intrarectală. Apoi a început să vină singură la tratamente, să accepte înţepăturile cervicale. Toată durerea, faticabilitatea, iritabilitatea au dispărut după 15 şedinţe.”
Medicina clasică vs. ozonoterapia. Irimieş consideră că medicamentele acţionează pe partea lor, ozonoterapia vine şi le ajută să acţioneze mai bine şi, cu timpul, se reduce medicaţia. „Celula se echilibrează, pur şi simplu, dacă primesc ozon. Lumea începe să afle de metoda aceasta şi să fie tot mai deschisă. Am pacienţi de la Teatru Naţional, balerine, medici.” Îşi doreşte, pe viitor, să mergă la nişte cursuri, să dezvolte o terapie pe bază de apă, să-şi achiziţionez nişte aparate care, atunci când pacientul vine în cabinet, cu o picătură de sânge, să vadă vâscozitatea lui şi, după ce pacientul bea un pahar de apă, să vadă modificările sângelui.
[stextbox id=”custom” caption=”Cum se administrează ozonoterapia?”]1. Hemoterapia mare, care constă în prelevarea unei cantităţi de 50-150 de ml de sânge, care este amestecat cu o cantitate egală de ozon de o anumită concentraţie, după care este reperfuzat pacientului. Este recomandat în afecţiuni cu caracter membral, cardiovasculare, boli autoimune, afecţiuni hepatice şi în tratamentul anti-îmbătrânire.
2. Hemoterapia mică care constă în prevelarea a 10-15 ml de sânge venos, care este amestecat cu o cantitate egală de ozon şi amestecul obţinut este injectat intramuscular. Se foloseşte pentru tratarea stărilor de deficit imunitar, stări gripale, afecţiuni gripale sau afecţiuni dermatologice.
3. Insuflaţie intrarectală, care constă în introducerea unei cantităţi de ozon pe cale rectală cu ajutorul unei sonde. Are efect local, antiinflamatior, regenerativ, antiseptic, dar cu acţiune generală asupra organismului. Intrarectal se absoarbe cel mai bine orice substanţă introdusă.
4. Infiltraţia subcutanată locală: se introduce cu ajutorul unei seringi, o cantitate mică de ozon, în zonele cu probleme sau puncte dureroase. Procedura se aplică în afecţiuni reumatologice, probleme de circulaţie periferică. Se introduc cam 5 ml pe punct.
5. Creme cu ozon. Se aduc din Germania şi firma care le produce are un sistem închis de comercializare, ele se pot achiziţiona doar de la medicii care practică ozonoterapia.
6. Apă ozonizată care poate fi folosită intern sau extern, în gastrite, ulcere.
7. Uleiuri în dermatologie, acnee şi anti-îmbătrânire.[/stextbox]
aceasta procedura cu ozon,da dependenta?adica trebuie sa mergi tot timpul,dupa ce ai facut o cura?sau trebuie facuta periodic?sunt reactii daca nu se mai fac acesta sedinte,dupa ce le ai facut odata sau de 2 ori?
Nu da dependenta. Oxigenoterapia accelereaza vindecare si curata zonele lezate hranind la nivel celular organismul.
Mi-am achizitionat de pe http://www.ozon-plus.ro un generator de ozon de 2 grame si il folosesc pentru curatarea aerului din casa pentru ozoniarea apei.
As dori sa stiu cam cata apa ozoniata este necesara pe zi pentru detoxifiere, eu beau cam 1 litru plus 1 litru de apa fara ozon. Multumesc
Scrie in articol – un pahar de 250 ml la doua zile
Ozonoterapia nu este considerata dopaj, nu da dependenta . Afla mai multe si trateaza-te de pe http://www.dentirad.ro
Fara efecte adverse.
Este foarte bun.Sedintele de Ozonoterapie revitalizeaza organismul,il tratează, il vindeca.Cat poate fi de rea oxigenarea celulelor care prin sânge hrănește totul: organe ,mușchi, pielea. Reface țesături traumatizate (plagi datorate diabetului) Ganditi-va cate pierderi poate avea Industria Farmaceutică.Sistemul nu accepta asemenea tratamente !!!
Mulțumesc frumos pentru informații! Alegerea este la NOI cu ce dorim ,sa ne tratam.Consider că sunt metode multe pentru diverse afecțiuni. Eu pentru mine,am ales si voi continua, să aleg după nevoi si necesități.
Cum ma pregatesc inainte de ozonoterapie?Pot sa mananc,sa-mi iau medicamentele,sa beau apa?
Tratament oncologic se poate face prin ozonoterapie ?
Pot face ozonoterapie contra cancer ?
este ok atata timp cat se utilizeaza doar pentru stari acute. pe de alta parte sunt si alte terapii alternative care nu dau dependenta si se pot utiliza perioade de timp mai indelugat ca oxigenoterapia hiperbara, este non-invaziva si cu efecte demonstrate clinic prin studii de lunga durata pe mii de pacienti
BUNA ZIUA, interesanta aceasta metoda,am experimentat-o pe mine,sunt la a-3-a sedinta,in zona lombara a c.v. si ma declar multumit… va tin la curent cu rezultatele obtinute . O zi buna!
Buna ziua am hernie de disc espulsa mia fost consiliata ozonoterapia o fac deja snt la 4 sedinta f putin vad diferenza dumneavoastra cum va simptiti? Trb sa le fac pe toate 12 sa vad diferenza cunosc pers care sun foarte bine dupa toate 12 va multmusec!!!
Buna ziiua cum va simptiti dupa ozonoterapia eu am hernie espulsa snt la a 4 sedintza f putin vad diferenza.cunosc pers dupa toate 12 snt f bine !! Sanatate
Buna ziua cum sunteti dupa ozonterapie ? Pentru hernie?
Este o terapie care funzioneaza
Buna seara,
As dori sa-mi spunti daca are efficienza autohemoterapia in tratarea cancerului cu metastases si cam dupa cate sedinte se vad rezultate pozitive?
Buna ana nu stiu daca tear putea ajuta eu am hernie de disc era de operat si fac ozono am facut 5 sedinte abia acum simpt diferenza la primele nimik mai rau imi era normal trb facute 12 fale pe toate sanatate!!!!
Eu am făcut azi, OHT cu 2 litri de sânge (Med Ozon Timisoara) ptr întreținere a organismului din toate punctele de vedere. Este foarte bun (se poate face și cu 1 litru, 250 ml) plus vitaminoterapie și vit.C perfuzabile. Recomand cu încredere Ozonoterapia este foarte buna otr multe afecțiuni sau doar ptr.intretinere, am deja 3 ani de când fac diverse Terapii cu ozon.
Mirela,
cam reclama ceea ce zici tu. dubios
LA pitești durează 5 minute toata injectarea cu ozon si costa 60 ron la dvs cum e ?
După 5 sedinte de ozonoterapie ma dor mai rau toate,spate,genunchi
Am spondilita anchilozanta se poate vindeca cu ozonoterapie este o boala autoimuna am avut un tratament biologic cu enbrel și am renununta la el și am dureri foarte mari
Va rog spune-ti daca pentru durerile de coloana sunt bune sedintele dd ozonoterapie si cum se procedeaza?Unde trebuie sa ma programez la clinica si nr de telefon.
Ozonoterapia dopaj? Cred că se exagerează. Probabil din prea puțină recunoaștere. Pe vremuri, când nu era atât de cunoscută terapia, când se făcea mai mult intuitiv, oamenii erau trimiși în stațiuni. Să ia aer. Și „mai pe vremuri”, în secolul trecut și chiar XIX, când ozonoterapia era absolut empirică, tratamentul cu ozon era singurul și/sau puținele mijloace prin care se ameliora TBC-ul de exemplu. Dar curele de aer erau scumpe și nu prea accesibile. Cie-si putea permite sa meargă într=o statiune balneoclimaterică?