Fotografii ale lui Emil Racoviţă, licitate pentru Institutul Inimii  

Fotografii inedite realizate de Emil Racoviţă în urmă cu peste 100 de ani vor fi scoase la licitaţie în cadrul unui bal caritabil care are ca scop adunarea de fonduri pentru dotarea Institutului Inimii „Niculae Stăncioiu” Cluj.

Managaerul Institutului Inimii, dr Adrian Molnar, spune că în una dintre fotografii, exporatorul norvegian Roald Amundsen îl bărbiereşte pe savantul român Emil Racoviţă.

„Vom organiza o expoziţie de artă cu licitaţie, vor fi aproximativ 30 de tablouri din colecţia de fotografii semnată de Emil Racoviţă. Sunt fotografii inedite, neexpuse nicăieri până acum şi nepublicate în vreo revistă. Sunt fotografii inedite cu expediţia lui de la Popul Sud din 1898-1899, când au fost blocaţi un an pe banchiza de gheaţă în Antarctica. Sunt foarte interesante, sunt fotografii făcute pe sticlă, iar noi le-am scanat. Printre altele, e o fotografie în care Amundsen îl bărbiereşte pe Racoviţă, sunt fotografii cu Emil Racoviţă la vânătoare de foci etc”, a menţionat chirurgul Adrian Molnar.

De asemenea, în cadrul balului vor fi scoase la licitaţie şi albume cu Clujul vechi, realizate în jurul anului 1860.

„Vom prezenta şi un album de fotografii cu Clujul vechi, fotografii semnate de Veres Ferenc, un fotograf al Clujului de la 1859. Sunt fotografii foarte interesante cu imagini ale unor clădiri celebre din Cluj. Este un album din care se găseşte un singur exemplar la Biblioteca Centrală Universitară. Noi am avut dreptul de a folosi imaginile şi am hotărât să-l reedităm. Acest album va fi scos într-o ediţie de colecţie, vor fi doar 300 de exemplare tipărite, din care primele exemplare le vom scoate la licitaţie în cadrul balului. Vom mai face şi o expoziţie cu fotografii semnate de mine, tablouri, pe care le voi scoate la licitaţie şi, de asemenea, îl vom avea ca invitat de onoare pe Nicu Alifantis şi trupa Zan, într-un concert de o oră şi jumătate”, a adăugat Adrian Molnar.

El spune că prin aceste demersuri doreşte ca pe lângă adunarea de fonduri pentru Institutul Inimii să cultive şi gustul publicului pentru arta fotografică, care este şi o pasiune de-a sa.

„Prin FotoArt, asociaţie de artă fotografică la care eu sunt preşedinte, încercăm să aducem în faţa publicului clujean acest gen de artă şi organizăm expoziţii, concursuri de artă fotografică etc. Crezul meu este că arta fotografică nu este încă bine percepută de oameni ca fiind o artă, nu un simplu hobby de a face fotografii de familie. Arta fotografică are un rol deosebit în dezvoltarea gustului publicului pentru artă în general”, a completat Adrian Molnar.

Balul caritabil pentru Institutul Inimii, intitulat „Împreună pentru inima Transilvaniei”, va fi organizat pe 4 decembrie şi este la a doua ediţie.

Prima ediţie a fost organizată anul trecut, când au fost adunaţi 22.000 de euro, cu care au fost dotate cu diverse aparate secţiile Institutului Inimii.

„La prima ediţie am adunat 22.000 de euro şi am avut şi o donaţie de aparatură medicală din partea unei firme, un ecograf cu 12 canale, care costă aproximativ 3000 de euro. Suma am împărţit-o în mod egal între secţiile spitalului, astfel încât toate secţiile din institut au fost dotate cu tensiometre, holtere, ekg, injectomate, un electrocardiograf am cumpărat pe lângă cel primit, un aparat de încălzit pungi de sânge (6000 de euro) care este foarte necesar pentru secţia de terapie intensivă şi de chirurgie, paturi de spital. Suma a fost cheltuită în mod eficient pe circa 70 de aparate medicale pe care le-am cumpărat şi cu care am îmbunătăţit patru secţii”, a spus Adrian Molnar.

Cu banii obţinuţi la ediţia din acest an a balului caritabil urmează să fie renovate la standarde europene două săli de operaţie. Costul renovării se ridică la 120.000 de euro, însă Adrian Molnar se aşteaptă la sprijin financiar şi de la Ministerul Sănătăţii şi de la Consiliul Judeţean Cluj.

„Acum am stabilit ca scop renovarea sălilor de operaţie, două săli –pe una am renovat-o deja-, pentru a facilita operaţiile la copii. Este necesară renovarea sălilor pentru a le aduce la standarde europene. Sălile sunt vechi, făcute acum 25 de ani, standardele s-au schimbat de atunci şi vrem să le aducem la nivel european. Vrem să dezvoltăm această ramură a chirurgiei cardiace pentru copii, ramură care la noi este foarte mult subapreciată la ora actuală. Institutul Inimii este şi parte a două proiecte europene pentru trainingul în chirurgie cardiacă şi cardiologie pediatrică”, a precizat Adrian Molnar.

Distribuie:

Postaţi un comentariu