4000 de medici din toată țara au protestat la București

Foto: Dan Bodea
Foto: Dan Bodea

Protestul cadrelor sanitare organizat sâmbătă în Capitală s-a încheiat, fără incidente, după ce manifestanţii veniţi în marş din Piaţa Victoriei au sprijinit de zidul Palatului Parlamentului o cruce şi aproape 20 coroane de flori, sugerând astfel “moartea Sănătăţii” în România.

Protestul a început la ora 11.00, în Piaţa Victoriei, unde s-au adunat peste 4.000 de manifestanţi atât din Bucureşti, cât şi din ţară.Ei au adus în faţa Guvernului un dric cu coroane de flori şi sicriu pe care scria “Sănătate”. Majoritatea protestatarilor au purtat măşti chirurgicale şi au agitat steguleţe, pancarte şi baloane. Traficul rutier în Piaţa Victoriei a fost restricţionat temporar pe axa Kiseleff-Calea Victoriei, fiind suplimentate echipajele de Poliţie Rutieră care să dirijeze circulaţia.Jandarmii, în rândul cărora s-au aflat şi negociatori, au încercuit locul protestului cu garduri mobile.În primele rânduri ale coloanei de manifestanţi s-au aflat preşedintele Colegiului Medicilor din România, Vasile Astărăstoae, lideri ai Federaţiei Sanitare Sanitas şi protestatari cu tobe şi pancarte cu mesaje ca “6% pentru Sănătate”, “Noi vă consultăm, voi nu ne consultaţi” sau “Jos labele de pe spitalele publice!”, scrie Mediafax.

Angajaţii din sănătate cer minimum 6% din PIB pentru Sănătate, o legislaţie care să garanteze independenţa profesională a celor care lucrează în sistemul public şi privat, o lege a salarizării specifică sistemului de sănătate, apărarea demnităţii şi renunţarea la denigrarea profesioniştilor de către autorităţi, organizarea unităţilor medicale cu paturi în sistem public pentru asigurarea unor servicii prompte şi de calitate pentru pacienţi, precum şi consultarea reală a Coaliţiei Profesioniştilor din Sănătate cu privire la orice măsură ce poate afecta funcţionarea sistemului de sănătate. Potrivit preşedintelui Colegiului Medicilor din România, Vasile Astărăstoae, condiţia “preliminară şi nenegociabilă” a coaliţiei este dublarea salariilor medicilor rezidenţi. Conform acestuia, dacă revendicările angajaţilor din sănătate nu vor fi soluţionate în urma acţiunii de protest, ar putea urma greva generală, dar şi demisii în bloc.

Citiți și:

250 de cadre medicale clujene în marșul tăcerii de la București

Distribuie:

Postaţi un comentariu