Durerea în cancer e tratabilă

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) defineşte durerea ca fiind o experienţă senzorială şi emoţională neplăcută, asociată cu o leziune tisulară actuală sau potenţială sau descrisă în termenii unei asemenea leziuni. Durerea şi hemoragia sunt semnale de alarmă pentru orice persoană, sunt semnele care duc pacientul la medic. Alte semne şi simptome pot fi ignorate mult timp sau pot fi puse pe seama unor cauze minore. Durerea de mare intensitate este cel mai adesea asociată cu boală canceroasă avansată, dar diagnosticate precoce şi tratate corect, cancerele sunt în cele mai multe cazuri vindecabile.

Dr. Ileana Hica, medic primar ATI, specializat în îngrijiri paliative, membru al echipei POLARIS MEDICAL, ne explică implicaţiile durerii în cancer şi modul cum tratamentul durerii în cancer trebuie individualizat ţinând cont de particularităţile pacientului.

Semnalele de alarmă

Durerea este subiectivă. În special, durerea cronică este foarte greu de obiectivat. Ca regulă generală, se acceptă faptul că durerea este ceea ce pacientul spune că este. Pentru alegerea unui tratament antialgic corespunzător este însă foarte importantă determinarea a cel puţin trei aspecte ale durerii: localizarea, intensitatea şi caracterul acesteia.

Intensitatea durerii se schimbă cu mulţi factori: mobilizarea, poziţia, o anumită activitate, starea de spirit.

Durerea datorată compresiunii unor filete nervoase are un caracter di­ferit de cea locală. Acest tip de durere se numeşte durere neuropatică. Adeseori este descrisă sub formă de înţepătură, fulgerare, amorţeală sau arsură. Acest tip de durere este însoţit adeseori de altera­rea sensibilităţii tactile sau proprioceptive (la atingere sau la presiune) în teritoriul în care apare. Pentru tratamentul acestui tip de durere se recurge la administrare de medicamente din alte clase decât antialgicele. Se utilizează antiepileptice, antiaritmice, antidepresive. În cazul durerii provocate de evoluţia cancerului, rareori durerea neuropatică apare singură, cel mai adesea fiind însoţită de durerea locală datorită evoluţiei tumorii. În acest caz, asocierea unui medicament antialgic cu unul specific pentru durerea neuropatică este soluţia pentru comba­terea durerii.

Durerea, fie ea acută sau cronică, este însoţită de o trăire emoţională neplăcută. Durerea cronică este adesea asociată cu depresia şi anxietatea. Modul în care pacientul descrie durerea, prin asociere cu evenimente traumatice dureroase terifiante, denotă magnitudinea trăirii emoţionale asociate.

Durerea de mare intensitate este cel mai adesea asociată cu boală canceroasă avansată. Perspectiva durerii de mare intensitate, posibilitatea recidivei şi altera­rea imaginii de sine, datorate evoluţiei bolii sau tratamentului antineoplazic sunt cauzele principale care au creat aura de teamă faţă de această boală şi conspiraţia tăcerii care îi mai înconjoară şi astăzi pe aceşti pacienţi.

Diagnosticate precoce şi tratate corect cancerele sunt, în cele mai multe cazuri, vindecabile.

Durerea în cancer nu apare în primele faze de boală, de aceea pacienţii nu se prezintă la medic în faze incipiente ale bolii (aici intervin programele de screening pentru un diagnostic precoce). Evoluţia locală şi metastazele la distanţă sunt cele care produc durerea. Pe măsură ce tumora într-un organ creşte în dimensiuni, aceasta cuprinde tot mai multe ţesuturi în care se află receptorii pentru durere (nociceptori) pe care îi stimulează. Acesta este meca­nismul durerii locale.

Durerea în organele interne nu este percepută la nivelul acestora, ci este descrisă că fiind proiectată la nivelul suprafeţei corespunzătoare a corpului. De exemplu, durerea provocată de metastazele în ficat este percepută şi descrisă de pacient că fiind localizată în regiunea superioară dreaptă a abdomenului. La fel, durerea datorată unor metastaze osoase profunde (de exemplu aripa posterioară a osului iliac) este descrisă a fiind localizată la nivelul regiunii superioare a fesei. Evoluţia progresivă a tumorii nu se limitează la organul în care se dezvoltă tumora, ci invadează sau comprimă structurile învecinate: organe învecinate, traiecte nervoase, vase de sânge. Prin acest meca­nism se produc alte tipuri de durere, pe care pacientul le descrie în alte regiuni ale corpului, departe de locul în care se află cauza durerii. Un exemplu cunoscut este durerea datorată dezvoltării unor metastaze în vertebrele coloanei lombare, care produc compresiune pe rădăcinile nervilor plexului lombar, situaţie în care, pe lângă durerea de la nivelul coloanei vertebrale, pacientul descrie durere într-unul dintre membrele inferioare.

În contextul evoluţiei bolii neoplazice avansate şi progresive, suferinţa fizică este dublată de suferinţă psihologică, socială şi spirituală. Pacienţii îşi pierd rolul familial şi social, se simt o povară pentru familie. Suferinţă globală asociată bolii neoplazice avansate, din care durerea fizică este doar o componentă, explică şi justifică abordarea multidisciplinară a îngrijirii paliative a bolnavilor cu faze avansate de cancer.

Tratamentul durerii în cancer

Pe lângă tratamentul medicamentos al durerii cronice din boala neoplazică există procedee antialgice specifice: radioterapie antialgică, hormonoterapie, tratamente antiosteoclastice, chirurgie cu intenţie paliativă, procedee neurochirurgicale invazive şi non invazive. Tratamentul „simptomatic” nu exclude tratamentul paliativ antineoplazic. Dimpotrivă, asocierea tratamentului specific antineoplazic cu tratamentul antialgic, stabi­lirea secvenţei terapeutice celei mai eficiente au ca rezultat cea mai bună calitate a vieţii pacienţilor.

Tratamentul durerii în cancer trebuie individualizat ţinând cont de particularităţile pacientului: boli asociate, alergii, răspunsul la terapie, tratamente urmate pentru alte boli. Întotdeauna se alege tratamentul cel mai eficient şi cu cele mai puţine efecte secundare, care ţine cont de dorinţele şi valorile fiecărui individ în parte.

Din prezentarea succintă a metodelor de tratament al durerii în cancer este evident faptul că este un tratament complex, cu o abor­dare multidisciplinară, care presupune o colaborare strânsă între echipa multidisciplinară de îngrijire paliativă şi specialişti din multe alte domenii: oncologi, radioterapeuţi, chirurgi, ortopezi, neurochirurgi şi de alte specialităţi, în funcţie de necesarul de moment al pacientului. Urmărirea atentă a evoluţiei bolii avansate de către aceştia şi intervenţia cea mai oportună pentru un anumit moment constituie cheia succesului tratamentului antialgic la pacienţii cu boală canceroasă avansată.

[stextbox id=’custom’]

Cum se evaluează intensitatea durerii

Fiind subiectivi, este greu de stabilit un limbaj comun cu pacientul pentru a determina intensitatea durerii. Cel mai utilizat instrument de evaluare al intensităţii durerii este scala numerică. Această este o linie notată cu 0 la extremitatea stângă, însemnând „fără durere” şi 10 la extremitatea dreaptă, însemnând „cea mai mare durere pe care şi-o poate închipui pacientul”. Pe această linie i se cere pacientului să noteze intensitatea durerii. Intensitatea durerii este criteriul de alegere al clasei de analgetice pe care o vom administra. Se consideră că, între 1 şi 3 puncte, durerea este de mică intensitate, între 4 şi 7 puncte este de intensitate medie, iar peste 7 puncte este o durere de mare intensitate. Pentru fiecare dintre cele trei intensităţi este recomandată o anumită clasă de analgetice: pentru durerea de intensitate mică, se administrează antialgicele antiinflamatorii nesteroidiene (AINS), pentru durerea moderată – antialgicele opioide slabe în asociere sau nu cu AINS, iar pentru durerea de mare intensitate – antialgicele opioide puternice, dintre care face parte şi morfina, în asociere sau nu cu AINS.

[/stextbox]