Se împart posturile de suplinitori în învăţământ
Cele peste 400 de posturi vacante la această dată în învăţământul sălăjean vor fi puse miercuri, de la ora 9.00, la dispoziţia dascălilor din judeţ în cadrul unei şedinţe publice găzduite de Colegiul Tehnic „Alesandru Papiu Ilarian” din Zalău.
Potrivit informaţiilor primite de la inspectorul şcolar Viorel Lungu, aproximativ 260 de cadre didactice sunt aşteptate miercuri, de la ora 9.00, la şedinţa publică de la API. Vorbim despre cei care au luat note peste 5, dar mai mici de 7, la examenul de titularizare din 30 iulie şi nu au putut participa la şedinţa de vineri, când s-au împărţit posturile de titulari, dar şi cei care au avut note peste 7 dar nu au avut posturi pe care să se titularizeze.
Cei 260 de dascăli vor avea de ales între cele peste 400 de posturi, unele complete, altele incomplete, disponibile. Primele vor intra la repartizare educatoarele, după care este rândul învăţătorilor, al profesorilor de limba română şi limbi moderne, al celor de educaţie fizică şi sport şi aşa mai departe. Repartizarea pe posturi disponibile la o anumită specializare se va face ordinea descrescătoare a notei de la titularizare.