Se caută directori pentru Spitalul Judeţean

Toţi directorii spitalului au ajuns la final de mandat

Spitalul Judeţean de Urgenţă Zalău scoate la concurs funcţiile de director medical, director financiar – contabil şi director de îngrijiri, după ce mandatele actualilor ocupanţi ai acestor funcţii au expirat în urmă cu o lună. Potrivit informaţiilor primite de la managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Zalău, Laurenţiu Barna, mandatele celor trei directori, valabile, conform legii, trei ani de la concurs, au expirat în urmă cu aproximativ o lună, luându-se decizia prelungirii contractelor lor de management cu încă trei luni.

În acest interval, conducerea spitalului va organiza concursuri pentru ocuparea acestor funcţii. Primul va fi concursul pentru ocuparea funcţiilor de director medical, deţinută în prezent de medicul ginecolog Majdik Vasile, şi a celei de director financiar – contabil, ocupată acum de Elisabeta Ionescu. Concursul va avea loc în zilele de 26 şi 27 noiembrie, pretendenţii la funcţie având posibilitatea de a se înscrie până în data de 18 noiembrie. Concursul pentru ocuparea funcţiei de director de îngrijiri, deţinută de Ramona Marincaş, va avea loc în zilele de 3 şi 4 decembrie, înscrierea făcându-se, în acest caz, până în 25 noiembrie.

Distribuie:

Postaţi un comentariu