Sălajul – pe rutele comerciale ale Europei încă din Epoca Bronzului

Conferinţa are loc joi, de la ora 14.30

Modul în care se făcea comerţ în vechime în Sălaj va face, joi, 7 noiembrie, obiectul unei conferinţe organizate de Muzeul Județean de Istorie și Artă din Zalău, de la ora 14, 30, la Galeria de Artă ”Ioan Sima”. Este vorba despre conferința intitulată ”Schimburi comerciale în epoca bronzului. Mărturii arheologice din zona Sălajului”.

 

„În epoca bronzului (2500 – 1000 î. Hrs.) schimbul de produse, negoțul a luat amploare la scara întregului continent european. Prin intermediul unor imagini, ilustrând și descoperiri din zona Sălajului, conferința își propune să ilustreze cum negustorii au contribuit la răspândirea unor materii prime și produse finite, dar și a unor idei, inovații și tehnici care vor determina afirmarea, la nivelul elitelor vremii, a unui mental și imaginar comun care a stat la baza conturării identității continentului european. Anumite descoperiri sugerează existența unor veritabile rute comerciale, la scara întregului continent, iar unele dintre aceste rute au străbătut și Sălajul actual”, explică organizatorii.

Distribuie:

Postaţi un comentariu