Profesioniştii din Sănătatea sălăjeană se coalizează pentru a pune presiune pe politicieni
Reprezentanţii organizaţiilor profesionale şi sindicale din sistemul sanitar din Sălaj au semnat vineri, 13 septembrie, acordul pentru constituirea Coaliţiei profesioniştilor din sistemul de sănătate de la nivelul judeţului. După cum a precizat, într-o conferinţă de presă, medicul Liviu Oroianu, preşedintele Colegiului Medicilor din Sălaj, din coaliţie fac parte cei 340 de medici din colegiu, cei 1.060 de membri Sanitas Sălaj, cei 140 de farmacişti din Colegiul Farmaciştilor Sălaj, stomatologii – 128 la număr – din Colegiul Medicilor Dentişti din Sălaj şi cei 48 de membri ai Ordinului Biologilor, Biochimiştilor şi Chimiştilor din Sistemul Sanitar.
În total, pentru 1.700 de sălăjeni fac parte din cele cinci organizaţii semnatare ale acordului şi îşi unesc, în premieră, eforturile de a-i convinge pe factorii politici decidenţi să ţină cont de părerile profesioniştilor din Sănătate atunci când iau decizii referitoare la acest complex sistem.
Prima activitate a noii coaliţii a avut loc chiar în ziua semnării acordului. Este vorba despre o petiţie conţinând revendicările comune ale celor cinci organizaţii, petiţie depusă vineri la cabinetul prefectului judeţului Sălaj, Ionel Ciunt. În petiţie, profesioniştii din Sănătate cer alocarea a minimum 6 la sută din PIB pentru acest domeniu, o legislaţie care să garanteze independenţa profesională a celor care lucrează în sistemul public şi privat, o lege a salarizării specifică sistemului de sănătate, dar şi apărarea demnităţii şi renunţarea la denigrarea profesioniştilor de către autorităţi. Petiţionarii mai cer organizarea unităţilor medicale cu paturi în sistem public pentru asigurarea unor servicii prompte şi de calitate pentru pacienţi şi, poate cel mai important, consultarea reală a Coaliţiei profesioniştilor din sănătate cu privire la orice măsură ce poate afecta funcţionarea sistemului de sănătate.
Încep protestele
Liviu Oroianu a precizat şi care este programul protestelor anunţate de angajaţii din sănătate: în perioada 18 – 27 septembrie vor fi organizate pichetări ale sediului Guvernului, cu participarea protestatarilor din întreaga ţară. Sălajul va fi reprezentat la pichetare în 27 septembrie, când minimum 20 de persoane vor fi prezente la pichetarea din Piaţa Victoriei. „Probabil că în luna octombrie, dacă nu se ajunge la un punct comun, se va face, tot în Bucureşti, şi un marş de protest, la o dată care va fi stabilită ulterior”, a precizat Oroianu.
Centru de presiune
Corin Penciuc, preşedintele Colegiului Medicilor Dentişti, a explicat în cadrul aceleiaşi conferinţe de presă că această coalizare a lucrătorilor din Sănătate, valabilă şi la nivel naţional, reprezintă „un centru informal de presiune, un mod al profesioniştilor din sistem de a-şi impune punctul de vedere în faţa politicienilor”. Chelement Hodiş, preşedintele Sanitas Sălaj, a subliniat că scopul acţiunilor coaliţiei nu este de a obţine salarii mai mari pentru medici sau infirmiere, ci un sistem care să funcţioneze în normalitate”.