Primăria Zalău nu are bani pentru indemnizaţiile şi salariile persoanelor cu handicap şi ale asistenţilor lor pe ultimele trei luni din 2013

Rectificarea va fi aprobată luni, în şedinţă extraordinară

Banii alocaţi municipiului Zalău la rectificare pentru plata indemnizaţiilor persoanelor cu handicap şi a salariilor asistenţilor personali ai acestora ajung doar pentru luna septembrie. Informaţia apare în proiectul de rectificare a bugetului local al municipiului Zalău, ce va fi supus aprobării consilierilor locali în şedinţa extraordinară de luni, 11 noiembrie.

Potrivit proiectului de rectificare, pentru asistenţa socială bugetul se suplimentează cu 380.000 de lei, din care 143.000 sunt destinaţi cheltuielilor cu plata salariilor asistenţilor persoanli, iar 237.000 de lei sunt pentru indemnizaţiile celor 138 de persoane cu handicap grav din Zalău.

„Suma de 380.000 de lei pentru asistenţii personali pentru indemnizaţii acoperă necesarul pentru o lună, respectiv pentru luna septembrie 2013. Drepturile aferente lunii august au fost suportate de bugetul local”, se precizează în motivarea proiectului.

Bugetul local se rectifică şi în privinţa banilor pentru şcoli. Mai exact, se mai adaugă încă 1.040.000 de lei, sumă ce va merge în special către cheltuieli de personal (936.000 de lei), dar şi către bunuri şi servicii (104.400 de lei).

De asemenea, la solicitarea Poliţiei Locale, bugetul instituţiei va fi suplimentat cu 23.000 de lei, sumă destinată unor cheltuieli de personal.

În ciuda acestor suplimentări de sume pentru cheltuieli de personal, municipalitatea susţine că nu sunt asiguraţi banii de salarii până al finalul anului. Mai exact, există un deficit de 1.350.000 de lei, faţă de necesarul de 3.725.000 de lei.

Distribuie:

Nu există Comentarii

  1. Elvira says:

    In cazul meu, confirmarea e data prin usile pe care Domnul le dedhsce si oportunitatile date in ceea ce fac pentru el. Si totodata, am ocazia sa vad ca lucrarea pe care eencerc sa o fac are un impact si astfel da roade. Este o mare eemplinirea sa vezi ca ceea ce faci nu e in zadar.Sunt ferm convins ca Dumnezeu mă vrea in lucrarea pe care o fac! Varsta: 21

Postaţi un comentariu