Prefectul de Sălaj: Martirilor de la Treznea le suntem datori cu neuitarea, nu cu răzbunarea

Prefectul judeţului Sălaj, Ionel Ciunt, a subliniat luni, la evenimentul de comemorare a victimelor ‘masacrului de la Treznea’, din 9 septembrie 1940, când 86 de localnici au fost ucişi de trupele horthyste, că le suntem datori acestor martiri ‘cu neuitarea, nu cu răzbunarea’.

‘Este o zi în care, în urmă cu 73 de ani, în Treznea noastră de la poalele Meseşului s-au întâmplat fapte care înjosesc condiţia umană. Noi, cei prezenţi aici, de altfel nişte bieţi muritori, nu-i judecăm pe cei care au făcut aceste fapte. Pe ei îi judecă, deopotrivă, istoria şi Dumnezeu. Dar durerea noastră, pe care o purtăm tăcut în suflete ca pe o lacrimă ne aduce an de an la mormântul comun din cimitirul satului şi în faţa acestui monument ridicat în memoria martirilor noştri. (…) Le suntem datori martirilor noştri cu ceva? Da. Le suntem datori cu neuitarea, nu cu răzbunarea, şi cred că merită neuitarea noastră, pentru că prin jertfa lor ei au intrat pentru vecie în Pantheonul neamului românesc’, a declarat Ionel Ciunt.

Sute de localnici şi oficialităţi locale au participat luni, la Treznea, atât la cimitir, cât şi la monumentul eroilor din centrul localităţii, la manifestarea de comemorare a 86 de persoane ucise în noaptea de 8 spre 9 septembrie 1940 de trupele horthyste ajunse în Ardeal ca urmare a Diktatului de la Viena din luna august a anului 1940, tragedie rămasă în istorie ca ‘masacrul de la Treznea’.

Oficialităţile judeţene şi locale, reprezentanţi ai partidelor politice, veterani de război şi localnici au depus coroane şi jerbe de flori la mormântul şi monumentul eroilor martiri din localitate, iar un sobor de preoţi a oficiat o slujbă de comemorare.

Cu acelaşi prilej, prefectul Ionel Ciunt a prezentat cea de-a IV-a ediţie a suplimentului revistei de cultură ‘Caiete Silvane’ – ‘Eroii sălăjeni şi faptele lor’ – publicaţie care reuneşte cele mai bune eseuri de la concursul cu acelaşi nume organizat anual de Instituţia Prefectului Sălaj.

Viorica Blaj, o localnică din sat, rememorează prin amintirile părinţilor ei evenimentele tragice desfăşurate în 1940, la început de septembrie.

‘Atunci când trupele horthyste au venit în sat, mămuca a fugit peste deal, cu sora ei, care era gravidă, ascunzându-se într-o peşteră aflată la circa şapte kilometri distanţă. Copleşită de emoţii şi frică, mătuşa mea a născut în acea peşteră, chiar în 9 septembrie, un băiat. Tătuca a fost luat de soldaţi şi, împreună cu alţi săteni, dus către marginea satului, unde urma să fie împuşcat, alături de alţi 200 de români din Treznea. Unii maghiari din sat au luat apărarea vecinilor români şi, sub diferite pretexte, îi scoteau din grup pe unii dintre ei. Aşa a fost scos şi tătuca de un maghiar, care l-a ascuns într-o şură. Şi restul grupului a scăpat, deoarece a sosit armata română, aflată în retragere’, a declarat luni pentru AGERPRES Viorica Blaj.

În toamna anului 1940, imediat după intrarea în vigoare a Diktatului de la Viena care prevedea cedarea Ardealului de Nord către Ungaria horthystă, în mai multe localităţi din această parte a României trupele maghiare au ucis sute de români, printre cele mai cunoscute fiind masacrele de la Treznea, unde au fost ucise 86 de persoane, şi Ip, cu 157 de morţi.