Peste 90% din câinii fără stăpân au fost eutanasiaţi anul acesta

Costurile pentru eutanasierea unui câine se ridică la 270 de lei / Sursa foto: jurnalulzilei.ro

Peste 90% din câinii fără stăpân adunaţi, în acest an, de pe străzile din Zalău şi Şimleu Silvaniei, au fost eutanasiaţi, a declarat, pentru AGERPRES, Paul Maghiu, purtător de cuvânt al Citadin SRL.

Potrivit datelor Citadin SRL, firmă din subordinea Primăriei Zalău, care are un compartiment specializat pentru gestionarea problemei câinilor vagabonzi, din totalul de 279 de câini, 259 au fost eutanasiaţi deoarece erau bolnavi sau prezentau un pericol pentru cetăţeni.

‘După capturare, câinii sunt consultaţi de un medic veterinar, iar dacă se constată că sunt bolnavi sunt eutanasiaţi. Cadavrele sunt luate de o firmă specializată şi incinerate. Dacă nu reprezintă un pericol, sunt sterilizaţi, trataţi antirabic şi crotaliaţi. Câinii sănătoşi pot fi revendicaţi sau adoptaţi, în caz contrar fiind eliberaţi în stradă, conform legislaţiei în vigoare’, a spus Paul Maghiu.

Potrivit sursei citate, în acest an doar 10 câini au fost adoptaţi sau revendicaţi. Paul Maghiu a estimat că, la ora actuală, numărul câinilor fără stăpân din Zalău s-ar ridica la 50.

Costurile pentru eutanasierea unui câine se ridică la 270 de lei, iar pentru tratarea şi îngrijirea până la eliberare a unui câine sănătos sunt de 352 de lei, a spus el.

Comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent, numărul câinilor comunitari a înregistrat o creştere semnificativă. Anul trecut au fost capturate aproximativ 230 de astfel de patrupede, din care 200 au fost eutanasiate, arată datele Citadin SRL.

Din statisticile Spitalului Judeţean de Urgenţă Zalău, circa 10 persoane din judeţ se prezintă săptămânal la medic pentru tratarea unor răni provocate de muşcături de câine.

‘În general, rănile nu sunt grave, iar muşcăturile sunt provocate de câini cunoscuţi, nu de cei fără stăpân’, a declarat Codruţa Puşcaş, purtător de cuvânt al unităţii medicale menţionate.

Distribuie:

Postaţi un comentariu