Nu intraţi în panică! Simulare de dezastru chimic la Zalău
Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă Zalău organizează joi, 22 august, un exerciţiu de alarmare a populaţiei, pentru a se verifica modul în care reacţionează şi acţionează populaţia, dar şi instituţiile cu responsabilităţi în domeniu. Exerciţiul începe de la ora 10.30 şi va urma secnariul alarmării populaţiei în cazul unui accident major, în care sunt implicate substanţe periculoase, în zona industrială.
La alarmare participă, efectiv, salariaţii operatorilor economici din zona industrială şi instituţiile publice dar, indirect, şi ceilalţi locuitori din Zalău.
„La recepţionarea semnalului de alarmă la dezastre (cinci sunete a 16 secunde fiecare, cu pauză de 10 secunde între ele, având durata totală două minute), transmis prin intermediul sirenelor electrice, nu intraţi în panică şi respectaţi măsurile de protecţie civilă”, avertizează primarul Radu Căpîlnaşiu, care este şi preşedintele Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă Zalău.